Cabinetele medicilor de familie, dar şi cele din Ambulatoriul de specialitate vor fi închise joi. Şi asta pentru că angajaţii din sănătate marchează Ziua Mondială a Sănătăţii, iar prin statut cadrele medicale au liber. În schimb, personalul medical de la Unitatea de Primire Urgenţe şi cel de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă va lucra. Ziua Mondială a Sănătăţii, sărbătorită pe 7 aprilie, este declarată zi liberă din 2006.
“Urgenţele vor fi asigurate, însă medicii de familie probabil vor asigura o continuitate, întrucât şi personalul de la cabinete va fi liber”, a declarat Lidia Onofrei, purtător de cuvânt al DSP Botoşani.