Un bărbat de 45 de ani din Stăuceni a fost arestat preventiv, joi, după ce a încălcat în repetate rânduri un ordin de protecție. El nu avea voie să se apropie de locuința fostei sale soții, însă, cu toate acestea, a nesocotit de patru ori interdicția impusă de autorități. El a mers la casa fostei femei și a făcut scandal, amenințând-o și agresând-o.
Polițiștii nu au mai tolerat comportamentul agresiv al bărbatului, iar la propunerea acestora Judecătoria Botoșani a dispus, joi, emiterea unui mandat de arestare preventivă pentrui 30 de zile.
Solutia pe scurt: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 5632/P/2020. În temeiul art. 226 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală, cu referire la art. 202 alin. 1 şi 3, alin. 4 lit. e Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Ștefănescu Eduard-Romulus, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: încălcarea ordinului de protecție, prev. și ped. de art. 47 alin. 1 raportat la art. 38 alin. 1 lit. a) şi e) din Legea 217/2003 republicată, încălcarea ordinului de protecție, faptă prev. și ped. de art. 47 alin. 1 raportat la art. 38 alin. 1 lit. a) şi e) din Legea 217/2003 republicată, încălcarea ordinului de protecție, faptă prev. și ped. de art. 47 alin. 1 raportat la art. 38 alin. 1 lit. e) din Legea 217/2003 republicată, violenţa in familie, faptă prev. si ped. de art. 199 alin. 1 raportat la art. 193 alin. 1 Cod Penal, încălcarea ordinului de protecție, faptă prev. și ped. de art. 47 alin. 1 raportat la art. 38 alin. 1 lit. h) din Legea 217/2003 republicată, ameninţarea, faptă prev de art. 206 alin. 1 din Cod penal, încălcarea ordinului de protecție, faptă prev. și ped. de art. 47 alin. 1 raportat la art. 38 alin. 1 lit. e) din Legea 217/2003 republicată, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, de la 25.02.2021, până la 26.03.2021, inclusiv. În baza art. 230 alin.1 Cod procedură penală, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatului Ștefănescu Eduard-Romulus. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat (avocat Podaru Anca), în sumă de 313 lei, se va achita Baroului de Avocaţi Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 25.02.2021, ora 16.22.