Un deținut din Penitenciarul Botoșani, care a renunțat la religia ortodoxă pentru cultul musulman, anul trecut, a venit cu o serie de pretenții către conducerea unității de detenție. Printre acestea se numără oprirea difuzoarelor în intervalele orare 9-11, 14-16 și 18-20, pentru a-și face rugăciunile, înlocuirea cărnii de porc din meniu cu cea de vită, posibilitatea de a participa la întâlnirile cu reprezentanții cultului.
Cererile i-au fost respinse tânărului de 28 ani, iar acesta a apelat la instanță. Nici așa nu i-a mers, pentru că instanța i-a respins cererea ca fiind nefondată. Acesta are de executat o pedeapsă de cinci ani și opt luni de închisoare.
La cultul musulman s-a decis să adere în închisoare. Problema este că la Botoșani nu există niciun reprezentant al acestui cult, așa că nu are la ce manifestări religioase de acest tip să ia parte.