Polițiștii au efectuat, joi, o percheziție la domiciliul unui bărbat de 36 de ani, din orașul Flămânzi, într-o anchetă ce vizează infracțiunile de introducere sau scoaterea din țară, fără drept de arme, muniții, materiale explozive, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanțe radioactive și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean.
În urma percheziției, la locația vizată a fost identificată și ridicată în vederea continuării cercetărilor o armă letală cu gaz, supusă autorizării, cu destinația autoapărare, si patru cartușe calibru 8 mm, pentru care acesta nu deținea documente legale de proveniență și nici nu era autorizat în scopul de a deține astfel de arme.
”Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri conform prevederilor legale”, se arată în comunicatul IPJ Botoșani.