Lichidatorul Liliana Bordianu, care s-a ocupat de valorificarea patrimoniului cunoscutei societăți comerciale Panda Import Export SRL, nu și-a putut încasa onorariul pentru activitatea prestată, iar instanța de judecată i-a oferit la schimb un imobil al firmei aflate în faliment.
Panda Import Export SRL deținea un spațiu comercial la parterul unui bloc din Parcul Tineretului, însă, deși a fost de mai multe ori la vânzare, imobilul nu a fost atractiv și nu a putut fi valorificat.
În aceste condiții, Tribunalul Botoșani a decis ca spațiul respectiv să îi fie acordat lichidatorului, în contul sumelor pe care acesta le avea de încasat.
Solutia pe scurt: În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC Panda Import Export SRL. Dispune radierea debitoarei din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorul judiciar CII Bordianu Liliana de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Încuviinţarea darea în plată către CII Bordianu Liliana a unicului bun rămas în patrimoniul debitoarei – spaţii comerciale din strada Parcul Tineretului nr. 135 (fost 139), municipiul Botoşani: construcţie parter şi demisol în suprafaţă de 67 mp edificată pe teren al primăriei Botoşani cu CF 6790/nr. cad 3394 plus construcţie în suprafaţă de 105,8 mp (su 79,74 mp) CF 6790/nr. cad 2675/0,2 cu cota de 18,95 mp teren în indiviziune plus construcţie în suprafaţă de 214 mp (su 186 mp) cu Cf 6609/nr. cad 2675/0,1 cu teren în suprafaţă de 90,40 mp din care 50,45 mp cota indiviză, proprietate imobiliară cu o valoare de licitaţie la data prezentă de 92.747 lei, în contul creanţei lichidatorului judiciar împotriva averii debitoarei constând în cheltuieli de procedură avansate, în cuantum de 27.824 lei şi în contul creanţei lichidatorului judiciar împotriva averii debitoarei constând în, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului mai sus arătat din patrimoniul debitoarei în cel al lichidatorului judiciar să aibă loc în condiţiile art. 53 din Legea nr. 85/2006 liber de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asiguratorii, cu excepţia măsurilor asiguratorii sau măsurilor preventive specifice, instituite în cursul procesului penal. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului special, Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2021.
Document: Hotarâre 20/2021 25.01.2021
Ce a făcut acest lichidator, in condițiile in care nu a valorificat nimic, pentru a justifica cheltuieli de 27.842 lei?! In mod intenționat această escroacă a împiedicat valorificarea imobilului, prelungind cât mai mult procedura, pentru a cumula onorariul lunar aprobat de creditori. Este rețeta clasică prin care pui mâna pe activele unei societăți, fără să faci nimic. Sunt bine știute ilegalitățile făcute de acest lichidator, dar nimeni nu ia măsuri. Totul se face cu complicitatea judecătorilor și a creditorilor.