Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a fost ales membru titular în cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa, instituție consultativă a Consiliului Europei. Alegerea Doinei Federovici a fost făcută de către membrii Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, asociație care reunește toți președinții de consilii județene din țară.
„Este o onoare pentru mine, dar și o mare responsabilitate. Colegii, președinți de consilii județene, mi-au dat votul fiind încredințați că-i voi reprezenta cu profesionalism în cadrul organismului care reunește reprezentanții aleșilor locali și regionali de pe întregul continent și că problemele cu care se confruntă în administrație vor ajunge să fie cunoscute la nivelul Consiliului Europei”, a declarat Doina Federovici.
Congresul Puterilor Locale și Regionale este o adunare politică pan-europeană formată din 636 aleși locali – consilieri regionali și municipali, primari și președinți de regiuni/provincii –, reprezentând mai mult de 200.000 de colectivități din 47 de țări europene. El are drept misiune promovarea democrației teritoriale, îmbunătățirea guvernanței locale și regionale și întărirea autonomiei autorităților locale. Congresul veghează la aplicarea principiilor prevăzute în Carta europeană a autonomiei locale și încurajează procesul de descentralizare și de regionalizare, cât și cooperarea transfrontalieră între orașe și regiuni.
Delegația României la Congresul Puterilor Locale si Regionale este formată din 10 membri și 10 supleanți, reprezentând județe, municipii, orașe și comune, jumătate dintre aceștia fiind reprezentanți ai consiliilor județene.
Membrii Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România au votat cinci reprezentanți titulari, care vor face parte din Camera Regiunilor: Doina-Elena Federovici (președinte CJ Botoșani), Mihai Lupu (președinte CJ Constanța), Csaba Pataki (președinte CJ Satu Mare), Constantin Rădulescu (președinte CJ Vâlcea) și Cătălin Dumitru Toma (președinte CJ Vrancea). De asemenea, au fost aleși și cinci supleanți: Vasile Iliuță (președintele CJ Călărași), Cosmin Mihai Popescu (președinte CJ Gorj), Péter Ferenc (președintele CJ Mureș), Dumitru Tudone (vicepreședinte CJ Prahova) și Daniela Cîmpean (președintele CJ Sibiu).
Camera Regiunilor se concentrează pe formele de guvernanță și autonomie regională, promovarea cooperării dintre regiunile europene, rolul transportului intra-regional, buna guvernanță și dezvoltarea economică durabilă.
Stau si ma uit la ea si ma gandesc si-mi amintesc cum cobora ea draguta pe Marchian pe langa spitalul judetean de manuta cu sotul, tzop tzop in fiecare dimineata, sprintena, pe tocuri inalte de Guban si cu un costumas cu pantalon, negru si lucios de atata purtat….Si mergea la cabinet. Asta dupa ce-a fost ani de zile „doinita mea” a doamne Afrasinei…a fost o femeie in casa. Si sa nu incepem cu …bla …bla…n-a avut saraca conditii sa faca scoala la timp in viata, dupa cate capacitate profesionala si mentala are in toate domeniile….Mare curva politica asta….