Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au fost sesizați, luni, prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Calea Națională, un autoturism are o deplasare sinuasă, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența alcoolului, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Echipajul direcționat la fața locului a identificat autoturismul în cauză și a procedat la interceptarea acestuia în trafic, stabilind identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr de 28 de ani din municipiul Botoșani.
”În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0, 76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult de atât, tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului”, a precizat Nenișcu.