Județul Botoșani a înregistrat, vineri, 66 de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Potrivit Direcției de Sănătate Publică Botoșani, cele mai multe infectări, 27, sunt în municipiul Botoșani. Aici, rata de infectare a cunoscut o ușoară creștere, de la 2,72 la mia de locuitori la 2,79.
Comuna Răchiți are rata de infectare COVID de 3,39 la mia de locuitori, fiind singura din județ cu incidența de peste 3 la mie.
La nivelul județului, rata de contaminare este de 1,54 la mia de locuitori.