Liderul PNL Botoșani, Costel Șoptică, a ajuns, miercuri, la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Botoșani după ce i s-a făcut rău. Potrivit unor surse din sistemul medical acesta a fost diagnosticat cu fibrilație atrială paroxistică și a primit îngrijirile medicale necesare. Cel mai probabil, liderul PNL nu va rămâne internat, susțin aceleași surse.
Fibrilația atrială este reprezentată de bătăi rapide și neregulate ale inimii, care cresc riscul de accident vascular cerebral. În timpul episoadelor de fibrilație atrială, cele două camere superioare ale inimii, atriile, se contractă haotic, fără să se coordoneze cu ventriculele. În mod normal, pulsul este între 60 și 100 de bătăi pe minut. În fibrilație, pulsul poate urca la 100-175 de bătăi pe minut.