Fostul portar al formaţiei Petrolul Ploieşti Filip Lăzăreanu a fost transferat vineri de FC Botoşani, informează site-ul oficial al clubului. În vârstă de 30 de ani, Filip Lăzăreanu va fi înlocuitorul lui Vasile Prisacă cel care s-a accidentat în meciul cu Astra II Giurgiu, fiind nevoit să lipsească cel puţin o lună de pe teren. Noul portar al FC Botoşani este jucător după ce în iarnă şi-a reziliat contractul cu formaţia din Ungaria la care a evoluat în ultima perioadă.
„Este un jucător în vârstă de 30 de ani care a jucat ultima dată în Ungaria. Fiind liber de contract am putut să îl aducem. Asta era cea mai mare problemă a noastră pentru că e foarte greu să găseşti jucători liberi de contract. Sperăm să ne ajute şi să nu mai avem probleme cu postul de portar. Încercăm să îl legitimăm cât mai repede pentru a avea drept de joc cu Ceahlăul. Facem tot ce depinde de noi. Trimitem actele la federaţie dar să vedem dacă va putea fi legitimat până vineri. Problema este că el e venit din Ungaria şi probabil federaţia va solicita un act prin care să se demonstreze că e liber de contract. Sperăm să reuşim transferul până vineri„, a spus Dumitru Brânză, managerul FC Botoşani. Noul portar al FC Botoşani a semnat un contract valabil până la sfârşitul sezonului cu posibilitate de prelungire.