Primăria municipiului Botoșani a fost omisă de la rectificarea bugetară din luna decembrie. Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a declarat că Guvernul nu a dat niciun leu pentru municipiul Botoșani, iar presiunea pe bugetul local este din ce în ce mai mare.
Mai mult, spune primarul, Primăria Botoșani nu a primit bani nici pentru cheltuielile pe care le-a făcut cu alegerile parlamentare.
”Nu am primit bani nici pentru cheltuielile pe care le-am făcut și sprijinul acordat la alegerile parlamentare, acolo unde Ministerul Afacerilor de Interne ne-a trasmis că are nevoie de sprijinul aparatului tehnic al primarului, unde am angajat colegi cu forță de muncă și ore suplimentare pentru buna desfășurare a alegerilor. După ce s-au văzut cu sacii în căruță și alegerile s-au finalizat, ne-au trasmis că nu vor vira sume suplimentare. Vom da ore suplimentare sau colegii vor rămâne neplătiți. Sper ca acest lucru să nu se întâmple și la centrele de vaccinare, acolo unde să nu trebuiască să angajăm sume fără a primi niciun sprijin de la guvern. Dacă pentru primăriile PNL s-au acordat bani la rectificarea precedentă, municipiul Botosani a fost pedepsit și nu a primit niciun leu. Presiunea este din ce în ce mai mare pe bugetul local, în condițiile în care și colegii PNL din Consiliul Local fac tot felul de propuneri care să greveze și mai mult acest buget”, a precizat Cosmin Andrei.
In calitate de locuitoare a municipiului Botosani care nu a întârziat niciodată să-și plătească taxele și impozitele la bugetul local și la bugetul de stat, aș vrea să primesc un răspuns concret de la parlamentarii PNL: de ce municipiul Botoșani a fost ,,omis”, iar toate primăriile conduse de peneliști au primit sume destul de mari?