Cinci hoteluri din Botoșani cer banii pentru persoanele carantinate. Primarul Cosmin Andrei: Sumele nu ne-au fost virate. Două hoteluri ne-au făcut plângere

pensiune paturi- camera hotel, stiri, botosaniPrimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, acuză faptul că Primăria Botoșani nu a primit nici până la această dată banii pentru plata persoanelor care au fost carantinate în hoteluri pe perioada stării de urgență.

Acesta a declarat că suma pe care municipalitatea o are de primit se ridică la 113.000 lei și că din cauza acestor întârzieri, cele cinci hoteluri au amenințat primăria cu darea în judecată.

Nu am primit niciun ban de la guvern la rectificarea de buget și mai mult avem o presiune financiară pentru plata contractelor persoanelor care au fost carantinate în hotelurile din municipiul Botoșani. Suntem pasibili să fim acționați în instanță de către hotelurile care nu și-au primit banii pentru că Ministerul Săntății,  prin Direcția de Sănătate Publică, nu ne-a virat sumele nici până astăzi. Cuantumul sumei pe care o avem de recuperat este 113 mii lei. pentru cinci hoteluri care au cazat aceste persoane și pentru care am fost obligați să facem contracte. Două din aceste hoteluri ne-au făcut plângere prealabilă înainte de a ne acționa în instanță”, a precizat Andrei.

Acesta spune că în cazul în care Primăria Botoșani va fi acționată în instanță, va chema Guvernul parte în proces, prin Direcția de Sănătate Publică. Primăria Botoșani a primit doar o tranșă din aceste cheltuieli pe vremea când era primar Cătălin Flutur.

 

 

One thought on “Cinci hoteluri din Botoșani cer banii pentru persoanele carantinate. Primarul Cosmin Andrei: Sumele nu ne-au fost virate. Două hoteluri ne-au făcut plângere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *