Peste 400 de botoșăneni verificați la domiciliu de jandarmi

Personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani a fost la datorie în minivacanța de Crăciun, acționând atât în sistem integrat, în cooperare cu efective de poliție, cât și prin echipaje de jandarmi, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, dar și pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu COVID-19. a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi.

În această perioadă, nu au lipsit cazurile de tulburare a liniștii cetățenilor sau de nerespectare a prevederilor legale de protecție sanitară, consecința fiind aplicarea de către jandarmi a 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 12000 de lei.

De asemenea, în aceeași perioadă, jandarmii au verificat la domiciliu 439 de persoane aflate în izolare, în nu mai puțin de 240 de locații, nefiind constatate cazuri de încălcare a acestei măsuri preventive. Jandarmeria Botoșani vă recomandă să respectați măsurile impuse de autoritățile competente și, nu în ultimul rând, să aveți grijă de sănătatea dumneavoastră și a celor dragi”, a precizat Izotov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *