Trei copii din Suceava plătesc din alocațiile lor daunele morale pentru alți doi copii, din altă familie, după ce tatăl lor a fost condamnat pentru uciderea din culpă, într-un accident, a mamei acestora.
Tatăl celor trei copii din comuna suceveană Ciprian Porumbescu a fost condamnat anul acesta la 2 ani și 8 luni de închisoare, plata unor daune morale de 20.000 de euro și a unei pensii alimentare de câte 100 de euro pe lună până la împlinirea vârstei de 18 ani pentru doi copii, după ce a fost găsit vinovat de producerea unui accident rutier în care o femeie și-a pierdut viața, scrie Obiectiv de Suceava.
Neplata pensiei alimentare ar însemna zile în plus de închisoare pentru tatăl copiilor, în vârstă de 25 de ani, închis în prezent la Penitenciarul Botoșani.
Iar micuții plătesc acum pensia alimentară pentru ceilalți doi copii din alocațiile lor, din cauza situației financiare precare a familiei.
”Am plătit din martie până acum, dar este foarte greu. Iau alocațiile copiilor și plătesc pensile alimentare ale celor doi copii rămași fără mamă. Ştiu că și pentru ei este o tragedie, dar sunt zile în care rămân fără bani pentru mâncare. Am trei copii, două fete și un băiețel. Fetița cea mare, în vârstă de 9 ani, are mai multe probleme de sănătate și este inclusă în grad de handicap, pentru deficiență funcțională accentuată. Iau pensie de însoțitor pentru ea. A doua are probleme cardiace și cu greu fac față cu costul medicamentelor. E din ce în ce mai greu. Ne afundăm în datorii din care simt că nu vom mai putea ieși niciodată. Am pus câte 20, 30 de euro în contul deschis pentru plata daunelor morale, să vadă că avem bunăvoință să plătim. Nu mai pot. Nu mai știu la ce ușă să bat să cer ajutor. Dacă nu plătim lunar pensia alimentară, pentru cei doi copii, orice restanță se calculează în zile de închisoare pentru soțul meu”, a povestit Florentina Solomon, soția bărbatului găsit vinovat de producerea accidentului.