Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani derulează mai multe lucrări pentru a îmbunătăți serviciile pe care le oferă beneficiarilor.
Cinci apartamente din Dorohoi, care găzduiesc copii din sistemul de protecție, sunt în proces de renovare, unul dintre ele fiind deja finalizat. La celelalte patru apartamente, stadiul lucrărilor efectuate variază între 47% și 50%.
Renovarea apartamentelor presupune refacerea tencuielilor și a pardoselilor – parchet și gresie -, înlocuirea tâmplăriei, închiderea balcoanelor, dar și lucrări la instalații electrice, termice și sanitare, toate ridicându-se la aproximativ 320 de mii de lei. „Copiii aflați în sistemul de protecție merită să aibă cele mai bune condiții de trai pentru ca să nu resimtă prea mult lipsa familiei. Niciun efort nu este prea mare pentru a le asigura mediul propice dezvoltării, pentru că și ei sunt parte a viitorului nostru. Vreau să felicit conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru că a înțeles acest lucru și că nu a precupețit niciun efort în acest sens”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului derulează mai multe proiecte de investiții, iar unul dintre acestea vizează efectuarea de reparații exterioare la sediului administrativ din Strada Maxim Gorki, nr.4. Aici s-au efectuat două treimi dintre lucrările programate, în sensul că s-a înlocuit acoperișul din tablă, jgheaburile și burlanele și s-a trecut la reabilitarea termică a clădirii. Valoarea investiției se ridică la peste 250 de mii de lei.
„Lucrurile merg în direcția dorită atunci când la conducerea instituțiilor se află oameni destoinici. Imaginea instituției este foarte importantă, iar reabilitarea termică a clădirii va aduce și economii importante la buget, economii care vor putea fi folosite pentru beneficiarii serviciilor prestate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului”, a mai spus Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, care a verificat pe teren stadiul lucrărilor efectuate până în prezent.
Ambele investiții, care se ridică la 570 de mii de lei, sunt făcute din fondurile puse la dispoziția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de către Consiliul Județean Botoșani.