Inspectorul general al IŞJ, Ada Macovei, a cerut desfiinţarea automatelor de cafea din şcoli şi introducerea uniformelor şcolare

Ada Macovei, inspector scolar general al Inspectoratului Scolar
Ada Macovei, inspector scolar general al Inspectoratului Scolar

Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Ada Macovei, a cerut, marţi, în cadrul şedinţei de Colegiul Prefectural desfiinţarea automatelor de cafea din şcoli. Ea consideră că acest drog uşor are consecinţe asupra sănătăţii elevilor. Ada Macovei a cerut, cu această ocazie, prefectului Cristian Roman să fie dispuse şi controale la unităţile de desfacere a băuturilor alcoolice şi a ţigărilor, amplasate în apropierea unităţilor de învăţământ

Cred că cele cinci amenzi aplicate agenţilor economici sunt insuficiente, pentru că sunt multe unităţi de alimentaţie publică deschise în perimetrul adiacent unităţilor de învăţământ. Sunt multe unităţi în care tinerii intră după orele de program ale agenţilor de la Poliţie sau de la Gardă. Ele se deschid după ora 16,00 sau 18,00 când programul de lucru este terminat şi acolo consumul de băuturi alcoolice, de ţigări este un factor incipient pentru ca tinerii noştri la o anumită vârstă să nu mai fie satisfăcuţi de efectele produse de aceste droguri legale şi uşoare şi să apeleze la altceva. De asemenea, dorim interzicerea consumului de cafea de la automatele de cafea cu acces la elevi şi introducerea uniformelor  în şcoli„, a spus Ada Macovei.

La rândul său, prefectul Cristian Roman susţine că automatele de cafea au fost montate în şcoli ilegal, fără acordul autorităţilor locale. El s-a declarat, de asemenea, pentru desfiinţarea acestora.

Acele automate sunt amplasate pe domeniul public. Dacă vreau să pun un automat de cafea în Prefectură trebuie să cer aprobarea ministrului. Sunt foarte curios, extrem de curios, dacă există aprobarea proprietarului, adică a primarului privind amplasarea acestora în şcoli. Dacă nu, este un abuz. Este o ilegalitate pe care au făcut-o directorii. Pentru că acolo, pe domeniul public, se dobândesc venituri. Toate aceste venituri sunt ilicite. Ele trebuie scoase de tot. Unde mai era, când am fost noi copii, să stea sub nasul profesorului, la catedră, cafeaua„, a spus prefectul.

2 thoughts on “Inspectorul general al IŞJ, Ada Macovei, a cerut desfiinţarea automatelor de cafea din şcoli şi introducerea uniformelor şcolare

  1. tampenie mai mare ca asta nu am mai auzit de mult.[cu referire la automatele de cafea si cafenele/baruri] auzi la ei, si de parca nu ar fi penibila destul cerinta dnei inspector, mai frumos e cum o motiveaza, cu predictii pe viitor si consecinte. Nu mai bine ar muta scolile in afara orasului? intr`un loc unde sa nu existe civilizatie, sau vreo marca a societatii contemporane… sa izoleze copii, sa ii pastreze inocenti si sa ii fereasca de „lucrurile rele” ce le gasesti la tot pasul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *