Din cei 2114 de copii născuți la Maternitatea Botoșani, în primele 10 luni ale lui 2020, 210 au fost prematuri. Cel mai mic a fost un băiețel de numai 550 grame.
Dintre bebelușii născuți înainte de termen, 80% au avut detresă respiratorie necesitând metode de suport repirator de oxigen suplimentar la ventilație mecanică non-invazivă și invazivă.
Cea mai lungă perioadă de ventilație mecanică a fost de 30 zile, alternând ventilație convențională și cu frecavență înaltă, spune medicul Carmen Zaboloteanu, șefa Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Județean Mavromati.
”1 din 10 copii se nasc prematur. Mulți dintre ei sunt adevărate miracole. Dacă ar fi să cunoaștem lungul drum de la naștere până la externare al unui prematur, am putea scrie romane. Mulți dintre ei sunt așa mici că nu respira la naștere. Uneori prima respirație este data de aparatul de ventilație, prima bătaie a inimii este data de metodele de reanimare și apoi ajung în terapie intensiva neonatala unde daca pătrunzi inițial zici că este o altă lume, o lume care nu credeai că există. Pentru noi, fiecare copil prematur nou ajuns în terapie intensivă devine copilul nostru. Și suferim și ne rugăm și plângem și murim un pic lângă fiecare. Și pe unii îi purtăm în minte și în gând o viață și daca peste anii ne întâlnim cu ei pe stradă trăim din nou orele, zilele în care nu ne-am putut desprinde de lângă incubatorul lui , unde am numărat fiecare respirație și fiecare bătaie de inimioara. Și câteodată nu mai putem , uneori plângem în drum spre casă sau oriunde, şi a doua zi o luăm de la capăt cu alte vieţi micuţe”, spune medicul Carmen Zaboloteanu.
Ca în fiecare an, Ziua Internațională a Prematurului va fi marcată și de către Maternitatea Botoșani, pe 17 noiembrie.
De aceea, pentru ca întreaga lume să cunoască, că oriunde în lume, un bebeluș mic luptă pentru viață, zeci de oameni s-au mobilizat să aprindă o luminiță în lupta cu viața. Comunitatea de mămici, Babywearing, Facefood Romania, Worktape Medical, Colectivul secției de Neonatologie au donat astfel încât în data de 17 Noiembrie, la ora 17, fațada Secției de Obstretrică Ginecologie va fi luminată în violet, culoarea prematuritătii.
”Ne vom alătura unui trend internațional și ne va fi alături, luminate în violet, clădirea Colegiului Medicilor și Primăria Dorohoi. De asemenea, un grup voluntar de mămici din Flămânzi au croșetat căciulițe și botoșei dorind să ajute aceste mici suflețele”, a mai spus șefa Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Județean Mavromati.