Jandarmii botoșăneni i-au întocmit unui bărbat actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,, zădărnicirea combaterii bolilor”, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean.
Bărbatul în vârstă de 22 de ani a fost observat miercuri după-amiază de un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani în apropierea Pieței Centrale a municipiului Botoșani, motivul interceptării fiind lipsa măștii de protecție.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta figura ca persoană carantinată la adresa de domiciliu din municipiul Iași, începând cu data de 1 noiembrie, când a revenit în țară din Marea Britanie.
”După câteva zile, a părăsit adresa declarată în punctul de trecere a frontierei și a venit cu un mijloc de transport în comun în municipiul Botoșani. În fapt, în momentul identificării, el se plimba nestingherit cu încă doi prieteni, fără să îi pese câtuși de puțin de prevederile legale referitoare la prevenirea răspândirii COVID-19”, a declarat Izotov.
Tânărul a primit și o amendă de 2000 lei pentru că nu avea mască .
Dosarul cu actele procedurale va fi înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea competentei soluționări.