Polițiștii de la transporturi au desfășurat o acțiune în trenurile de călători și stațiile de cale ferată pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID 19.
Astfel, miercuri, 28 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani, cu sprijinul jandarmilor și reprezentanților CFR Călători, au acționat în opt stații CFR și șase trenuri de pe raza județului Botoșani, acționând pentru păstrarea măsurilor de siguranță sanitară în rândul călătorilor. Cu acest prilej, forțele de ordine au legitimat 18 persoane, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.040 lei. Dintre acestea, trei sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru încălcări ale prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19.
„Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor, respectiv stațiile de cale ferată, peroane și săli de așteptare. Recomandăm tuturor persoanelor să păstreze distanțarea fizică și să poarte mască de protecție în trenuri, precum și în stațiile de cale ferată. De asemenea, este important ca pasagerii să evite aglomerația și să nu aleagă pentru destinația lor doar trenurile de la orele de vârf. Forțele ordine sunt la datorie pentru siguranța cetățenilor și vor aplica în continuare legea, în toate situațiile în care se va impune luarea măsurilor legale”, a declarat Simona Pușcașu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.