Un tânăr de 28 de ani a fost prins de jandarmi, cu droguri, în apropierea unei școli din municipiul Botoșani. Acesta avea substanțe etnobotanice pentru consumul propriu.
În doar o săptămână, fectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au mai constatat 40 de fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, 4 contravenții privind comerțul ilegal, precum și 2 cazuri de încălcare a prevederilor Legii nr.349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor de tutun.
În ceea ce privește faptele de natură penală, au fost întocmite acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni, respectiv contrabandă cu țigări, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, precum și una la regimul substanțelor interzise.