Poliţiştii sărbătoresc, vineri, 25 martie, 189 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române. Cu acest prilej, la ora 10.00 va avea loc o ceremonie de depunere de coroane la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie, iar la 11.00 va ava loc, la Teatrul Mihai Eminescu, o şedinţă festivă a poliţiştilor botoşăneni.
Prin articolul 50 din Legea 218 din 23 aprilie 2002, data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române.
Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.
În anul 1922, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă, Mihăiţă Filipescu, şeful poliţiei din acele timpuri, drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur, în interiorul căreia este prezentă Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună ( Buna Vestire).