Un caz șocant de cruzime asupra animalelor este anchetat de poliție în Botoșani. O familie este cercetată de oamenii legii după ce în mediul virtual au apărut imagini în care doi adolescenți și mama lor îi dau unui câine de luptă din rasa Amstaff să sfâșie o pisică.
Și vecinii vin cu acuze grave. Ei spun că băiatul și un frate al său, major, nu sunt la prima faptă de acest fel, potrivit Stirile Protv.
Episoadele ar fi filmate și distribuite apoi unor copii din localitate. Toate acuzațiile sunt verificate de anchetatori.
Filmul șocant ajuns la polițiști a fost făcut în curtea familiei cercetate, se pare. Agonia pisicii sfâșiate de câinele de rasa Amstaff durează câteva minute.
Spre final, nu se mai aud decât cele două voci umane, care comentează.
”Reporter: E adevărat că aveți un câine de luptă?
Mama: Au copiii un câine, dar eu nu știu dacă e de luptă sau de ce e.
Reporter: A apărut o filmare în care băiatul asmute câinele și se aude și vocea dumneavoastră.
Mama: Eu, aici era, în colțul casei, nu știu ce făcea băiatul cu câinele, acolo. Eu n-am pus pe nimeni să omoare”.
Proprietarul pisicii ucise de câinele de rasă periculoasă este un localnic. Omul și-a recunoscut felina în imagini și vine cu acuzații teribile.
”Proprietarul pisicii: Într-o iarnă am văzut când au omorât un câine. Mai aveau unul aici la poartă, dar l-au omorât și pe ăla. Prietena mea a adus o pisică, iar ei au dat-o la câini și au omorât-o.
Reporter: Se întâmplă în mod repetat?
Proprietarul pisicii: Da. Normal. Dacă nu se repeta, nici nu-l denunțam. Nu știu ce fac și de unde le aduc. Le prind de undeva și le dau la câine.
Reporter: Cam câte animale au omorât cu câinele?
Proprietarul pisicii: Cred că vreo 10”.
Imaginile șocante de acum au ajuns în posesia unei asociații pentru protecția animalelor. Șocați de violența imaginilor, oamenii au depus plângere la poliție.
Cei de la asociație spun că localnicii le-ar fi confirmat că astfel de scene crude s-ar fi petrecut în mod repetat în familia respectivă.
Imediat ce au văzut imaginile, polițiștii au mers la familia din comuna Vlădeni. Au găsit aici câinele care, deși face parte dintr-o rasă periculoasă, nu era înregistrat nici la poliție și nici la DSV.
Furioasă după vizita agenților, sora celor doi frați a devenit violentă când la poarta casei a venit o iubitoare de animale.
”Agresoare: Ce căutați la casa mea?!?
Reporter: Aveți un câine de luptă? Ați omorât animale?
Agresoare: Crezi că am omorât eu?
Reporter: Eu vă întreb. Așa vă comportați și cu animalele?
Agresoare: Auziți! Eu nu mă comport așa cu animalele. Dacă frații mei fac așa, e problema lor. Ieși, că te bat! Ieși!
Agresata: Sunt pe domeniul public.
Agresoare: Ieși!!! Băi, fato! Nu mă mai filma că te bat de te ia dracu’ !”.
Tânără agresată a depus plângere și pentru loviri.
Tânăra agresată: ”Am primit și o filmare în care un câine Amstaff agresa o pisică, fiind instigat de proprietarul său, iar pe video se aude și mama care își încurajează copilul să omoare pisica. Martorii mi-au spus atunci că familia respectivă face asta de mulți ani. Omoară animale cu ajutorul câinelui, le torturează. Inclusiv eu am fost agresată, iar vecinii au primit mai multe amenințări”.
Anchetatorii verifică dacă scenele crude s-au repetat și dacă imaginile au ajuns la copii din localitate, așa cum acuză unii săteni.
Dănuț Bratu, președinte ONG pentru protecția animalelor: ”Este greu să îți găsești cuvinte în cazuri ca acestea. Aici vorbim de un câine, probabil metis, de luptă și este o rasă periculoasă. Așa cum a atacat o pisica, poate ataca oricând și un copil dacă este pe mâinile cui nu trebuie”.
A fost sesizată și Protecția Copilului
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani: ”Au fost demarate cercetări pentru infracțiunea de ucidere a animalelor cu intenție, fără drept și schingiuirea acestora”.
Reprezentanții DSVSA Botoșani spun că și-ar dori ca acel câine de luptă să poată fi luat de la familia acuzată.
Ei spun că legislația actuală nu le permite deocamdată acest lucru, motiv pentru care cer sprijinul poliției pentru obținerea unui ordin judecătoresc.
Mihai Turcanu, director DSVSA Botoșani: ”În urma cercetărilor s-a stabilit că animalul nu a fost vaccinat și nu s-a prezentat la acțiunile veterinare obligatorii în ultimii doi ani. S-a aplicat o sancțiune de 800 de lei. Acest animal nu este identificat, nu este trecut în registrul animalelor periculoase”.
Vineri, la IPJ Botoșani au fost audiați toți martorii din acest caz. Urmează și membrii familiei vizate de acuze.
Pentru că ar putea avea în față un caz în care o mamă își instigă fiul minor la acte de violență, polițiștii au sesizat și Protecția Copilului Botoșani. Adolescentul va fi evaluat psihologic.