Un botoșănean care a încălcat măsura arestului la domiciliu a fost băgat după gratii. Instanța de judecată a dispus, pe 21 septembrie, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu arestarea preventivă pentru 30 de zile față de un bărbat de 46 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Din verificările efectuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Biroul Supravegheri Judiciare, a rezultat faptul că bărbatul a încălcat cu rea credință măsura arestului la domiciliu, motiv pentru care a fost sesizată instanța de judecată.
Urmează ca la rămânerea devinită a hotărârii judecătorești, bărbatul să fie introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.