Profesorul botoșănean Adrian Panaete este un adevărat antrenor de genii. De ani de zile coordonează loturile olimpice de informatică din România şi a reuşit împreună cu elevii pregătiţi să obţină rezultate istorice pentru ţara noastră la nivel mondial. Anul acesta, în palmaresul elevilor se numără două medalii de aur, șase de argint și două de bronz.
Medaliile au fost obținute de cei zece elevi care au format loturile reprezentative ale României la competițiile internaționale de informatică în 2020. Este rezultatul unei întregi comunități formate din elevi, profesori și studenți – foști olimpici. Este rezultatul unei selecții desfășurate în condiții speciale, dificile dar care a dovedit că această comunitate este formată din oameni curajoși și înțelepți gata să își pună la dispoziție timpul liber și resursele intelectuale pentru a menține vie tradiția învățământului românesc de performanță în momente în care mulți nu mai sperau că așa ceva este posibil. România reușește să își apere palmaresul obținut de generațiile anterioare și poziția în elita mondială a Informaticii de performanță. Să îi cunoaștem pe cei mai buni dintre cei buni :
O medalie de aur, doua medalii de argint si o medalie de bronz la Olimpiada Internaționala de Informatică (IOI) – Singapore – 13- 23 septembrie 2020 – ediție online
Medalie de aur – Alexandru Luchianov – Liceul Teoretic Internațional de Informatică – București
Medalie de argint – Maria-Alexa Tudose – CEX Prahova – Colegiul Național “Ion Luca Caragiale” – Ploiești
Medalie de argint – Alexandra Maria Udriștoiu – Colegiul Național “Frații Buzești” – Craiova
Medalie de Bronz – George Alexandru Râpeanu – Colegiul Național “Emil Racoviță” – Cluj-Napoca
Team Leaderi: prof. Zoltan Szabo – Coordonator Lot Național Seniori și stud. Andrei Costin Constantinescu – University of Oxford, prof Petru-Simion Oprița – Liceul “Regina Maria” Dorohoi
Rezultatul ne așează în top 10 mondial în clasamentul pe medalii al acestei ediții și ne păstrează poziția a 4-a în clasamentul numărului de medalii all time.
O medalie de aur și una de argint la Olimpiada Europeana de Informatică – Juniori (EJOI) – Georgia – 2-6 septembrie 2020 – ediție online
Medalie de aur – Alexandru Raul Todoran – Liceul Teoretic “Aurel Vlaicu” – Orăștie
Medalie de argint – Alexandru Dobleagă – – CEX Prahova – Colegiul Național “Ion Luca Caragiale” – Ploiești
Team Leaderi : prof Marius Nicoli – Coordonator Lot Național Juniori și stud. Tamio-Vesa Nakajima University of Oxford
Trei medalii de argint și una de bronz la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale(CEOI) – Ungaria – 23-29 august 2020
Medalie de argint – Tiberiu-Ioan Mușat – Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu” – București
Medalie de argint – Ioan Popescu – Colegiul Național “Tudor Vladimirescu” – Târgu Jiu
Medalie de argint – Adrian-Emanuel Dicu – Colegiul Național “Frații Buzești” – Craiova
Medalie de bronz – Mihnea Andreescu – Liceul Teoretic Internațional de Informatică – București
Team Leaderi – prof Ciprian Cheșcă-Liceul Tehnologic “Grigore C Moisil” Buzău și Vlad Alexandru Gavrilă – Google Zurich
„Ar fi minunat să pot nominaliza pe fiecare dintre cei implicați în realizarea unui vis comun – este vorba de Comisia Științifică a etapei de selecție în care ca de obicei foștii noștri olimpici au avut un rol esențial, de Comisia Tehnică fără de care nu ar fi fost posibilă selecția in condiții de corectitudine impecabile, de Comisia de organizare formată ad-hoc din colegii profesori, din membri inimoși ai comisiilor științifice din anii trecuți, dar și de colegi din țară care au îndeplinit rolul de e-proctori în timpul selecției și nu în ultimul rând de sponsori – care au făcut minunatul gest de a asigura celor care ne-au reprezentat articole personalizate – o amintire frumoasă a participării la competiții. Un ultim gând se îndreaptă spre viitor. Ceea ce am reușit anul acesta este o dovadă că voința și pasiunea face ca orice pare imposibil să devină posibil. Am trecut cu toții in această perioadă de la agonie la extaz – dus întors – de câteva ori. Învățământul de performanță în general și informatica competiționala în particular au fost întotdeauna acel spot luminos care ar putea sa revitalizeze un învățământ de prea multe ori privit cu neîncredere, măcinat de birocrație și de teama de a lua decizii în momente cheie. Va trebui să găsim soluții comune împreună cu colegii de matematică, fizică, biologie, geografie (și alte discipline cu etape internaționale) să păstrăm tradiția rezultatelor care ne fac respectați pe plan mondial. Performanța școlară nu va fi niciodată o povară ci un motor pentru învățământul și în perspectivă pentru economia acestei țări. Suntem binecuvântați cu copii capabili, inteligenți, geniali și avem obligația să îi ajutăm să își împlinească rolul de modele și de suport moral pe care și-l asumă voluntar prin sacrificii asumate înțelese pe deplin doar de ei, de părinții și de mentorii lor”, spune profesorul botoșănean.