O femeie a fost arestată preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Suceava pentru trafic de influenţă, după ce şi-a creat mai multe conturi false pe Facebook şi a solicitat bani fie pentru restituirea unui permis de conducere, fie pentru o intervenţie chirurgicală sau pentru a ajuta o mamă cu fiul bolnav să aibă parte de tratament într-o clinică medicală din Viena.
Potrivit procurorilor, în intervalul 03.04.2020 – 07.04.2020, inculpata, după ce în prealabil și-a creat și configurat mai multe conturi false în cadrul aplicației de socializare Facebook, care să confere aparența unor persoane reale, asumându-și o identitate falsă, „A” și pretinzând că este bărbat și lucrător de poliție la Serviciul Rutier din cadrul IPJ Suceava, respectiv pretinzând că este lucrătoare de poliție în cadrul aceleiași structuri de poliție, colegă cu „A” care „vorbise cu ea” despre permisul numitei B, i-a pretins numitei B, prin intermediul mai multor conversaţii telefonice şi în mediul virtual, în cadrul aplicaţiilor Facebook şi Whatsapp, respectiv în consecință a primit, de la numita B, suma de 800 euro, în schimbul exercitării influenţei lui „A” pe lângă unul sau mai mulţi lucrători de poliţie din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Suceava pentru a-i determina pe aceştia să restituie permisul auto numitei B, actul fiind ridicat şi suspendat din luna decembrie 2019 în urma unui accident rutier, sumă remisă efectiv inculpatei în două tranșe, în datele de 06.04.2020 și 07.04.2020, prin intermediar.
Ulterior, în intervalul 08.04.2020 – 09.04.2020, profitând de contextul creat cu promisiunea exercitării influenței pentru restituirea permisului auto persoanei vătămate B, aceasta așteptând materializarea demersului respectiv, după ce în prealabil și-a creat și configurat mai multe conturi false în cadrul aplicației de socializare Facebook, care să confere aparența unor persoane reale, pretinzând că se numește „A”, că este bărbat și lucrător de poliție în cadrul Serviciului Rutier din cadrul IPJ Suceava, i-a solicitat persoanei vătămate B, fără a avea vreodată intenția de a-i restitui, suma de 3000 lei cu titlu de împrumut. Inculpata i-a spus acesteia, în mod fals și mincinos, în cadrul mai multor conversații, că are nevoie urgentă de acești bani pentru că mama sa s-ar fi aflat în stare gravă și ar fi necesitat urgent o intervenție medicală costisitoare, la inimă, care urma să fie efectuată în mun. Cluj, precizând că îi va restitui banii de îndată și utilizând, în scopul întăririi aparenței mincinoase create, un alt cont de pe aplicația Facebook cu alt nume, de pe care a abordat persoana vătămată pretinzând că este o prietenă a lui „A” și că și ea caută bani pentru „a-l ajuta” în vederea efectuării operației mamei sale, îndemnând-o să „îl ajute dacă are posibilitatea”. Ca urmare a acestor manopere dolozive, la data de 09.04.2020, persoana vătămată B a remis inculpatei, prin intermediar, suma de 3000 lei. Inculpata a refuzat să restituie suma susmenționată, cauzând astfel o pagubă persoanei vătămate B.
De asemenea, în intervalul 15.03.2020 – 07.04.2020, cu complicitatea altei persoane, care i-a oferit informații despre persoana vătămată C și i-a făcut legătura cu C facilitând abordarea ei, inculpata a pretins că se numește „A”, că este bărbat și lucrător de poliție în cadrul Serviciului Rutier din cadrul IPJ Suceava și a abordat-o, inițial prin intermediul aplicației Facebook, pe persoana vătămată C, spunându-i în mod fals și mincinos că vrea să o ajute financiar pentru a ameliora starea de sănătate a bebelușului persoanei vătămate C, în vârstă de două luni, grav bolnav și pentru a facilita efectuarea unor intervenții medicale în cadrul unei clinici private specializate din orașul Viena, Austria. Inculpata a întărit această aparență prin prezentarea unei false adeverințe de „atestare juridică polițist”, apoi prin abordarea persoanei vătămate de pe un alt cont din aplicația Facebook cu alt nume, pretinzând a fi mama lui „A” și că va face tot posibilul să o ajute, precum și prin simularea și prezentarea unor conversații pe aplicația Whatsapp cu un pretins medic ori a unui pretins polițist, persoane fictive, care ar fi avut menirea să faciliteze efectuarea intervențiilor medicale asupra bebelușului persoanei vătămate. În aceste împrejurări, inculpata a solicitat, fără a avea intenția de a-i restitui, respectiv a primit, de la persoana vătămată astfel indusă în eroare, suma de 2000 lei, remisă efectiv prin transfer bancar în data de 16.03.2020, iar după ce i-a câștigat încrederea numitei C, în urma mai multor conversații, persoana vătămată C fiind în așteptarea concretizării demersurilor medicale promise anterior, inculpata i-a mai solicitat, fără a avea intenția de a-i restitui și a primit efectiv, direct de la C, în numerar, sumele de 1000 euro și 3000 lei, în intervalul 17.03.2020 – 07.04.2020, prima sumă sub pretextul fals de contravaloare pentru intervenția medicală necesară copilului, iar a doua sumă cu titlu de împrumut, sub pretextul fals și mincinos al achitării avansului la un apartament, pretins contractat în mun. Bistrița, unde inculpata și C ar fi urmat să locuiască alături de copil, cauzându-i astfel, prin manoperele dolozive expuse, o pagubă persoanei vătămate C, în cuantum de 5000 lei și 1000 de euro, din care i-au fost restituite ulterior, doar după izbucnirea unui scandal, sumele de 2000 lei prin transfer bancar și 500 lei și 50 euro în numerar prin intermediul unui complice.
Femeia are antecedente penale, fiind condamnată anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență, comise prin același mod de operare.