Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, patru legi care modifică şi completează Legea Educaţiei. Modificările vizează atât copiii de grădiniţă, cât şi elevii din ciclurile primar, gimnazial şi liceal, dar şi cadrele didactice. Printre modificările aduse Legii educaţiei se află şi introducerea învăţământului online ca formă de organizare a învățământului preuniversitar.
Președintele Klaus Iohannis a semnat următoarele decrete:
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 (PL-x 660/16.12.2019);
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 (PL-x 122/24.03.2020);
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea art. 58 din Legea educației naționale nr. 1/2011 (PL-x 295/26.06.2019);
Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 (PL-x 147/22.04.2020)”, a anunţat Administraţia prezidenţială.
Prima lege promulgată de președintele Klaus Iohannis prevede că „nu pot ocupa o funcție didactică, didactică auxiliară sau o funcție de conducere, de îndrumare și de control persoanele condamnate penal definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”.
O altă modificare se referă la înscrierea copiilor mai mici de 3 ani la grădiniţă.
„Prin exceplie de la prevederile alin.(l) lit.a), la solicitarea expresa a parinţilor, în limita numarului de locuri, pot fi inscrişi in invaţamantul preşcolar copiii cu varsta de minimum 2 ani, asigurandu-se finanţarea de baza corespunzatoare, de la bugetul de stat, in baza costului standard per preşcolar stabilit prin hotarare a Guvemului”, se arată în legea promulgată de Klaus Iohannis.
Până acum în învăţământul preşcolar erau înscrişi doar copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani.
La articolul 63 alineatul (1), literele c) si d) se modifica şi vor avea urmatorul cuprins:
c) invalamantul primar: clasa cuprinde in medie 17 elevi, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 22;
d) invalamantul gimnazial: clasa cuprinde in medie 22 de elevi, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 26
e) invatamantul liceal si profesional: clasa cuprinde in medie 24 de elevi, dar nu mai putin de 15 si nu mai mult de 30;
e’) invatamântul dual; clasa cuprinde in medie 24 de elevi, dar nu mai putin de 20 si nu mai mult de 30;
În prezent, în învățământul primar numărul elevilor într-o clasă putea ajunge până la 25, iar în cel gimnazial, maximum 30.
Legea promulgată mai prevede că „în situaţii excepţionale, formaţiunile de preşcolari sau de elevi pot funcţiona peste efectivul maxim, cu cel mult 3 prescolari/elevi, dupa caz, peste numarul maxim prevazut la
alin.(l), cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar, pe baza unei
justificari din partea consiliului de administraţie al unitapi de invatamant care solicita exceptarea
de la prevederile alin.(l)”.
Cu alte cuvinte, clasele primare pot avea până la 25 de elevi, în gimnaziu clasele pot avea până la 29 de elevi.
Modificările intră în vigoare de la 1 septembrie 2020.
O altă modificare vizează programul „Şcoala după şcoală”.
Potrivit legii promulgate „Unităţile de invalamant, prin decizia consiliului de administraţie, îşi pot
extinde activitatile cu elevii dupa sau inaintea orelor de curs, prin programe „Şcoala dupa Şcoală”. Preşcolarii sau elevii pana in clasa a IV-a pot opta pentru obţinerea tichetelor educaţionale în vederea achitarii cheltuielilor din programul derulat in sistem public sau privat de tipul „Şcoala dupa Şcoală”.
În vechea lege, unitățile de învățământ, prin decizia consiliului de administrație, pot să își extindă activitățile cu elevii după orele de curs, prin programe „Școala după școală”.
ÎNVĂŢĂMÂNT ONLINE PENTRU preşcolari şi şcolari în caz de stare de urgenţă
„Dupa articolul 25 se introduce un nou articoi, art.25 cu urmatorul cuprins:
„Art.25^- (1) in situaţia in care se instituie starea de urgenţă sau starea de asediu potrivit prevederilor constitutionale, activitalile desfăsurate in invatămantul preşcolar şi şcolar se pot desfaşura şi online pentru asigurarea exercitarii dreptului fundamental la invaţatura prevazut la art. 32 din Constituţie.
(2) Pentru invaţământul preuniversitar, Ministerul Educaţiei şi Cercetarii elaboreaza Metodologia derularii activitaţiilor in unitafile de invatământ in sistem online, care cuprinde precizările necesare astfel incat sa se asigure desfasurarea activitatilor in cele mai bune condiţii.”
De asemenea, „în situaţia in care se instituie starea de urgenţă sau starea de asediu potrivit prevederilor constituţionale, activitaţile desfaşurate în invaţămantul universitar se pot desfura şi online pentru asigurarea exercitarii dreptului fundamental la invafatura prevazut la art.32 din Constituţie şi sunt recunoscute pentru formele de invaţamânt prevazute la art. 39”.
„Instituţiile de invaţamant superior elaboreaza, in baza autonomiei universitare şi cu asumarea raspunderii publice, propria metodologie a derularii activitaţilor desfaşurate in universitate in sistem online, aprobata de senatul universitar, care sa asigure buna desfaşurare a activitaţilor.”
Sursa: RomaniaTV