Caporalul Dumitru Florea din Batalionul 335 Artilerie Alexandru cel Bun din Botoșani, rănit în teatrul de operații din Afganistan în 2017, a realizat un mic muzeu al veteranului de operații în comuna natală, Horodniceni, județul Suceava.
Caporalul Dumitru Florea, la cei 45 ani, este un militar cu multă experiență și un român adevărat. Serios, responsabil, și-a făcut întotdeauna treaba acolo unde a fost pus.
Din 1997 a lucrat la Batalionul 151 Infanterie Războieni, ai cărui militari sunt cunoscuți drept Lupii Negri. A executat patru misiuni în teatrele de operații din Afganistan și Irak.
Acum lucrează la Batalionul 335 Artilerie, pe funcția de ochitor. A absolvit cursuri specifice pregătirii pentru teatrele de operații. De asemenea, a urmat un curs de ochitor pentru obuzierul cal. 152 mm.
Pentru Dumitru, anii petrecuți la Lupii Negri i-au rămas în suflet. Misiunile interne și internaționale, instrucția, camarazii i-au lăsat urme adânci în inimă. A fost, este și va fi întotdeauna un lup negru.
A muncit și s-a instruit așa cum scrie la regulamente; a îndeplinit bareme, a fost alături de infanteriștii ieșeni la bine și la greu, făcând parte din marea familie a Lupilor Negri.
Acum este artilerist. S-a atașat de camarazii săi, specialiști ai traiectoriilor precise. Se antrenează cot la cot cu ei și dorește să ajungă cât mai repede la nivelul lor ridicat de instruire.
În timpul ultimei misiuni din Afganistan, în 2017, a fost rănit la mâna dreaptă. Era guardian angel – proteja militari americani și români ce antrenau polițiști afgani. Unul dintre ei a deschis focul. Echipa de protecție, din care făcea parte și caporalul Dumitru Florea, a reacționat prompt și a îndepărtat amenințarea. Dumitru a fost rănit. Totul s-a desfășurat…
A fost ceva preț de secunde! Dumnezeu m-a ajutat și acum pot vorbi cu dumneavoastră. Acolo, atunci, nu am fost singur! Vă rog, nu îi uitați pe toți care am fost acolo și am reușit să ieșim din incident. Pregătirea temeinică din țară, camaraderia, spiritul Lupilor Negri și-au spus cuvântul.
Și doresc să le mulțumesc camarazilor mei din pluton și sublocotenentului Bichiu. Îmi pare nespus de rău că nu au fost chemați și ei în față, alături de mine. Nu au fost cu nimic mai prejos decît mine.
Am acționat ca o echipă și am reușit… să venim toți acasă.
Ce să spun, că mă sună de multe ori cei pe care i-am protejat și îmi mulțumesc și acum. Dar să știți că… rana lasă urme în suflet. Am familia alături. Pentru recuperea noastră, a răniților, familia este 99% din cheia reușitei, rememorează caporalul Florea.
Soția, Maria, și fetele, Alexandra-Maria și Adelina-Paula, îi sunt alături. Au suferit alături de el și îl sprijină din plin acum, în recuperarea sa. Familia este ceva unic, îi creează un mediu extraordinar și îl înțelege pe militar, suportul acesteia fiind esențial.
Viața militarilor în familie este una; în cazarmă este altfel. Familia sprijină, poartă de grijă, tremură la orice veste când se aud știri din teatrele de operații.
Noi trebuie să avem mult respect pentru familiile noastre. Ne antrenăm intens, ne formăm automatisme. Ai noștri ne văd altfel. La o simplă discuție, poate avem o tonalitate mai ridicată uneori. Și ei ne înțeleg… Mentalitatea trebuie să o schimbăm din mers. Să pornim corect și disciplinat, a declarat Dumitru.
Nu poate să uite ajutorul dat în recuperarea sa de colonel dr. Leonard Codreșa, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila din București, și de prof. univ. dr. Teodor Stamate, de la Clinica de Chirurgie și Reparatorie de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași.
Pentru tot ce a făcut în armata română, primăria Horodniceni și consiliul local i-au acordat titlul de Cetățean de onoare al comunei.
Ideea cu muzeul i-a venit după ce a participat la activități la Brigada 15 Mecanizată, împreună cu camarazii săi, Lupii Negri.
Acum, a luat decizia să prezinte activitățile militare, sacrificiile celor căzuți la datorie. Tineretul vede cu alți ochi ce se întâmplă, iar Dumitru a încercat să aducă în fața lor realitatea vieții cazone, inclusiv a teatrelor de operații.
La inaugurare, a răspuns la întrebări, a vorbit despre misiuni, ținute, persoane, diplome, medalii, despre tot ce este în muzeu. Prin realizarea acestuia dorește să prezinte imaginea reală a ceea a simțit militarul român acolo, departe. La televizor e una, iar contactul direct e altceva.
Muzeul a fost dotat cu materialele personale, aproximativ 80%, și din fonduri proprii. Se pot vedea ținute, fotografii, obiecte personale, medalii, diplome și un perete pe care se află eroii teatrelor de operații căzuți la datorie.
Sursa: presamil.ro
