Primăria comunei Gorbănești a fost amendată cu 5.000 de lei de comisarii de la Garda de Mediu Botoșani din cauza gunoiului. Sancțiunea a fost dată în urma unor controale efectuate, miercuri, de comisari în comuna respectivă pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale (conform PNGD) și a stării de salubritate a localităților.
Pentru neconformitățile constate s-au trasat măsuri cu termen de remediere și s-a aplicat o sancțiune în valoare de 5000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind asigurarea şi răspunderea pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a deşeurilor, inclusiv a deşeurilor menajere periculoase, potrivit prevederilor legale în vigoare.