Șefii județului au cerut primarilor respectarea măsurilor sanitare și de siguranță pentru a preveni infectările cu COVID 19 pe perioada alegerilor: Să fiți un exemplu de purtare a măștii!

Primarii și secretarii de primării din județul Botoșani au fost sfătuiți, miercuri, să facă prevenție în rândul populației din comunitățile pe care le conduc, în contextul pandemiei COVID și având în vedere apropierea alegerilor locale.

Prefectul județului Dan Nechifor și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și Inspectoratului pentru Situații de Urgență le-au cerut respectarea măsurilor sanitare și de siguranță pentru a preveni contaminările pe perioada alegerilor.

Avem în continuare cazuri în scădere, dar marele neajuns este că găsim foarte greu sursa de infecție. Alegerile vor veni după o perioadă de concedii, când foarte multă lume a călătorit în diverse zone, persoane tinere care au călătorit și care vor dezvolta o simptomatologie ușoară pe care foarte ușor o vor ignora, dar care simptomatologie nu va însema că nu va putea să-i infecteze pe cei din jur. Extrem de important este responsabilitatea protecției individuale. Dvs ca și lideri de opinie și lideri în comunitate, va trebui să militați pe aceste măsuri de protecție personală, insistăm și rămâne cea mai eficientă metodă distanțarea socială și purtarea corectă a măștii”, a declarat medicul epidemiolog Irina Alecu.

Medicul botoșănean spune că masca de protecție trebuie purtată inclusiv în aer liber. 

Faptul că suntem în aer liber va trebui să purtăm în continuare mască, mai ales că discutăm foarte apropiat unul de celălalt. Trebuie să purtăm corect mască, să acopere și gura și nasul. Acesta va fi pricipalul element pe care va trebui să-l gestionați și implementați în tot ce va însemna această activitate electorală până la final. Să fiți un exemplu de purtare a măștii și să urmăriți cu abnegație și consecvență ca toți cei din jurul dvs să poarte corect măștile. Și dezinfectantul de mâini este foarte important. Vor fi multee strângeri de mână, vor fi multe discuții apropiate. Vor fi multe deplasări dintr-o localitate în alta, din casă în casă, o circulație intensă de persoane. Nu știm de unde au venit, unde au călătorit în ultimele două -trei săptămâni, cu cine au comunicat. Din păcate, încă sunt în rândul poulației purtători și bolnavi în faza presimptomatică . Personal va trebui să fiți vigilenți, pentru că sunteți primii expuși”, le-a mai spus medicul epidemiolog primarilor.

La rândul său, șeful ISU Botoșani, Cristian Amarandei, a declarat că în cadrul Grupului de suport tehnic a fost actualizat planul de măsuri pentru prevenirea răspândirii infecției cu coronavirus.

În acest context au fost introduse două noi măsuri care au directă legătură cu procesul electoral.

Astfel, fiecare ședință, fiecare adunare a membrilor birourilor electorale de circumscripții sau a BEJ va avea în componență și un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne, care va urmări în mod deosebit respectarea măsurilor de siguranță. De asemenea, la nivelul tuturor instituțiilor fiecare conducător de instituție va pune la dispoziția personalului care se întoarce din zone de agrement un formular de declarație pe proprie răspundere prin care respectivii vor declara sub semnătură dacă au fost sau nu contacți cu persoane confirmate cu COVID sau dacă au simptomatologia specifică, a mai spus șeful ISU Botoșani. 

În perioada următoare va trebui să desfășurăm activitatea de evaluare a unităților de învățământ, atât în contextul desfășurării aleerilor electorale cât și al deschiderii noului an de învățământr. Pe lângă msurile specifice care erau verificate în acest sens pe linia securității la incendiu din punct de vedere al ISU, vor fi evaluate și celelalte măsuri în actualul context epidemiologic”. a adăugat șeful ISU Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *