Viceprim-ministrul Raluca Turcan a ajuns, marți dimineață, la Botoșani. Aceasta a fost întâmpinată în fața Prefecturii de o botoșăneancă, care a ținut să-i înmâneze un protest.
Viorica Hrițcu este botoșăneanca care anul trecut a protestat mai multe zile pe străzi și în fața Inspectoratului Școlar Județean, nemulțumită de nedreptățile făcute fiului ei la școală.
Aceasta a cerut oficialului să fie prezent la Botoșani și ministrul Educației, pentru a-i face cunoscut ”un caz grav de corupție”.
”Este un caz de corupție la Botoșani, pentru care se dorește mușamalizarea. Mi-au fost făcute două plângeri, la poliție, de două cadre didactice de la școala fiului meu. În cele din urmă dosarul s-a clasat. (…) Dosarul avea 150 file și aici este dovada că nu mi s-a dat copie tot dosarul”, a spus Viorica Hrițcu.
Pentru că nu a înțeles despre ce este vorba, Raluca Turcan i-a cerut botoșănencei să înmâneze documentele, în copii, consilierului de stat pe probleme de educație din cabinetul său.
Raluca Turcan se află marți, la Botoșani, împreună cu ministrul fondurilor europene Marcel Boloș, la invitația senatorului Costel Șoptică.
Cei doi efectuează o vizită pentru identificarea soluțiilor necesare deblocării proiectelor finanțate din fonduri europene, cum sunt cele ce asigură dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare.
Oficialii se vor întâlni cu primarii din județ, dar și cu prețedintele Camerei de Comert, Valeriu Iftime.
Citeste și:
FOTO Protest în fața Inspectoratului Școlar. Femeia nemulțumită de nedreptățile făcute fiului ei la școală, din nou în stradă