Un fost viceprimar din comuna Bălușeni s-a stins din viață. Este vorba despre Georgel Durnea, de 64 de ani, patronul fostului Gerom de la Zăicești. Acesta a fost confirmat cu coronavirus. Acesta s-a stins din viață duminică.
„Am aflat cu consternare de moartea lui Georgel Durnea, fost viceprimar al comunei Bălușeni, tatăl unuia dintre cei mai apropiați colaboratori ai mei din ultimii ani. Condoleanțe, Marius! Sunt alături de tine în suferința care, firesc, te copleșește la dispariția celui care ți-a dat viață. Condoleanțe întregii familii, atât de greu încercate în aceste momente”, a anunțat primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur.