Sute de credincioşi cred că în „Cimitirul Eternitatea“ din municipiul Botoşani s-ar afla îngropaţi nişte preoţi martiri din Primul Război Mondial. Deşi Biserica a demontat oficial acest mit, enoriaşii refuză să creadă acest lucru şi continuă să aprindă lumânări în aşteptarea miracolelor, scrie Adevarul.
„Eternitatea“ este primul cimitir de stat înfiinţat în municipiul Botoşani, după legile lui Alexandru Ioan Cuza, care a mutat locurile de odihnă veşnică, din motive sanitare, la marginea târgurilor şi oraşelor. Vechi de 130 de ani, cimitirul este un adevărat muzeu în aer liber, o cronică a oraşului, cu morminte de boieri, medici sau simpli slujbaşi. Dincolo de importanţa sa patrimonială, cimitirul „Eternitatea“ a ajuns, de aproape trei decenii, şi un important loc de pelerinaj pentru credincioşii ortodocşi aflaţi în căutarea miracolelor. Ceea ce-i atrage ca un magnet pe cei superstiţioşi sau care pur şi simplu nu-şi găsesc alinarea în altă parte este un mormânt vechi de aproape 100 de ani, ascuns după o tufă mare de măceşe.
La prima vedere, pare un loc de veci abandonat şi vandalizat. Este înnegrit complet de arsura lumânărilor, cu o icoană prinsă într-o cocardă din plastic, iar pe o cruce mare de beton este un epitaf acoperit de cenuşă, prin care se disting doar cuvintele „preoţi“ şi „război“. Pentru mulţi botoşăneni, este însă unul dintre cele mai sfinte locuri din oraş. „Aici se află martirii neamului românesc, preoţii care au murit în război şi de la care aşteptăm mântuirea. Aici se fac mari minuni. Câţi nenorociţi nu au venit, au aprins o lumânare şi au plecat şi s-au făcut bine sau li s-au desfăcut blestemele!”, spune Viorica, o femeie măruntă, venită la cimitir să îngrijească mormântul soţului.
Deşi Biserica a încercat să-i convingă pe oamenii ca femeia care crede cu tărie în legenda preoţilor martiri că, de fapt, acolo este un mormânt gol, lucru dovedit în urma săpăturilor din 2013, lumânările se aprind la fel ca înainte. „Orice ar spune, credinţa omului nu o poţi lua. Aici sunt minuni, fie că arată ei morminte goale, fie că nu. Poate au urcat la Domnul şi nu-i mai găsesc”, mărturiseşte convinsă femeia.
Povestea mormântului misterios de la „Eternitatea“ a început în urmă cu aproape un secol. În anul 1921, preotul Teodor Brânzei, cel care slujea la capela de atunci a cimitirului, s-a gândit să ridice un monument în cinstea a nouă preoţi militari care au murit pe front în Primul Război Mondial. Alţii spun că ar fi fost vorba, de fapt, despre 12 preoţi. Se crede însă că acest număr a fost ales ceva mai târziu, după 1990, pentru ca legenda să fie mai puternică, iar preoţii să fie asemănaţi celor 12 Apostoli. În orice caz, erau nouă preoţi pe care Teodor Brânzei îi cunoscuse personal. Iniţial, monumentul era format doar dintr-o placă comemorativă pusă pe un mic obelisc, aproape de intrarea în cimitir. Încă de atunci se zvonea că sub obelisc ar fi fost îngropaţi cu-adevărat cei nouă preoţi morţi în război. Teodor Brânzei a murit însă în al doilea război mondial, unde s-a înrolat ca preot militar, iar misterul a rămas neelucidat. În perioada comunistă, nu s-a mai vorbit aproape deloc despre acest monument.
Mitul a reînviat însă după 1990. Nimeni nu ştie cine a făcut să se vorbească iar despre povestea preoţilor militari îngropaţi la „Eternitatea“, dar cert este că, în doar câţiva ani, obeliscul a devenit un adevărat loc de pelerinaj. Sute de oameni veneau să aprindă lumânări crezând că sub pământ se află nouă martiri gata să facă minuni pentru cei bolnavi sau atinşi de blesteme. Notorietatea locului a devenit atât de mare încât firma locală de salubrizare a fost nevoită să-l amenajeze mai bine, în aşa fel încât să nu ia foc cimitirul, din cauza „potopului“ de lumânări aprinse, mai ales atunci când vegetaţia era uscată în timpul verii. Astfel, a fost amenajat un loc de mormânt clasic, de formă dreptunghiulară, din beton, fiind montat un monument funerar simplu, în formă de cruce, fiind încastrat şi vechiul epitaf
Fervoarea credincioşilor a atras atenţia oficialilor Bisericii. Aceştia au început să investigheze cazul şi în 2013 s-au hotărât să elucideze misterul. Astfel, Protopopiatul Botoşani a decis să sape mormântul şi să vadă dacă sunt cu adevărat preoţi îngropaţi în acel loc. După ce groparii au decapat pământul până la o adâncime de doi metri, s-a ajuns la concluzia că locul de veci este gol şi că oamenii pun lumânări doar peste câţiva metri cubi de pământ şi se roagă la un cadru de beton şi atât. „Am dorit să elucidăm misterul şi să fim corecţi şi faţă de cei vii, şi faţă de cei morţi. De un timp, anumite persoane veneau şi aprindeau o lumânare şi chiar se rugau făcând un act de cult şi chiar eu le-am văzut de multe ori. Trebuia să clarificăm dacă există cineva aici motiv pentru care să venim să aprindem o lumânare şi eventual să ne rugăm. Am săpat şi am constatat că nu există oseminte. Am clarificat lucrurile: nu există preoţi înmormântaţi în acest loc“, a precizat părintele protopop Lucian Leonte.
„Aşa au spus, că este gol, dar eu simt altceva“
Au trecut şapte ani de la elucidarea misterului şi mai ales după concluzia oficială a Bisericii, că în acel mormânt nu sunt îngropaţi martirii. Cu toate acestea mormântul este efectiv înegrit de fumul lumânărilor arse. De sărbători, în special de Paşte, dar şi de ziua tuturor morţilor, oamenii încarcă până la refuz mormântul gol cu lumânări. Angajaţii cimitirului sunt nevoiţi să-l cureţe de lumânări ca să nu ia foc vegetaţia, însă în scurt timp apar altele noi. Ilie Ciupercă vine deseori la mormântul rudelor. Deşi a aflat că mormântul este gol, de fiecare dată când intră în cimitir nu se poate abţine şi face o cruce pentru preoţii martiri.
„Aşa au spus, că este gol, dar eu simt altceva. Este aşa un fior când trec pe acolo. Fac o cruce, aprind o lumânare. Şi sunt mulţi oameni care fac asta. Oamenii cred şi au speranţa în credinţă. Speranţa nu le-o poate lua nimeni“, spune bătrânul. La rândul său, Costică Ifrim, un botoşănean de 70 de ani, spune că vine încă de dinainte de 1990 la acest mormânnt. Nu-i pasă că este gol.
„Eu vreau să cred! Are cineva ceva împotrivă? Mie mi-au făcut bine părinţii martiri. Trebuiau să sape mai adânc, că-i găseau. Vine lumea că acolo este loc binecuvântat“, spune nea Costică. Nici măcar criza COVID-19 nu a lăsat fără lumânări mormântul gol. „Cu mască, fără mască tot veneau şi aprindeau. Mai puţin, fireşte, dar nu se poate fără lumânare la martirii sfinţi. Gol sau nu, iată că oamenii se fac bine aici“, conchide un alt botoşănean.Locul a fost luat cu asalt de către credincioşi, mai ales după anul 1993.
„Credeau că dacă sunt nişte preoţi morţi în război ar fi avut o putere mai deosebită. Veneau cu kilogramul de lumânări şi puneau acolo“, mărturiseşte părintele Nicolae Bobârnea, parohul de la Eternitatea.Bătrânii povestesc că încă de pe vremea lui Ceauşescu oamenii veneau în secret să aprindă o lumânare. „Sunt vreo 50 de ani de când lumea se roagă aici. Aici veneau oameni cu necazuri grele, cu boli, cu copii suferinzi. Eu ştiu că au avut loc multe minuni de la preoţii îngropaţi acolo, multe de tot. Veneau cu sutele oamenii şi aprindeau lumânări şi se rugau “, spune Vasile Băitănciuc. Unii veneau cu haine ale rudelor bolnave sau, spuneau ei, atinse de bluestem şi le atingeau de mormânt, fiind ferm convinşi că preoţii martiri vor face minuni pentru ei.
