Raed Arafat avertizează: Dacă nimeni nu vrea să creadă, medicii vor ajunge să decidă cine rămâne în viață și cine nu

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Raed Arafat atrage atenția asupra creșterii numărului de cazuri active de Covid-19, în prezent fiind aproape 6.000. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a subliniat că România a evitat un dezastru şi, în loc să recunoaştem asta, creăm toate premisele să ne întoarcem la dezastru. Arafat a declarat că cel mai bun lucru care s-ar putea întâmpla ar fi ca vindecările să fie mai multe decât cazurile nou apărute, scrie Observatornews.ro.

Cazurile active cresc, care nu sunt vindecate. Acum suntem aproape la 6.000. Trebuie să urmărim şi există date cum cresc cazurile. E clar că o parte din aceste cazuri sunt mai uşoare, majoritatea, o parte sunt grave, dar nu sunt de terapie intensivă, intubaţi. (…) Cea mai bună chestie pe care o vedem este ca vindecările să înceapă să fie mult mai multe decât cazurile noi care apar şi încet, încet cazurile active să scadă. Noi am trecut prin faza asta, am avut-o deja, dar ne-am întors încet, încet şi începe să vedem cazurile active”, a afirmat şeful DSU.

El a precizat că jumătate din cazurile de vineri au apărut în Bucureşti, Ilfov, Argeş şi Prahova.

Nu vorbim de focare, sunt unele focare care au apărut în unele zone, focare majore care apar acum sunt în azilele de bătrâni şi mai apar în spitale sau în anumite zone de industrie, dar totuşi este clar că apare şi transmitere în comunitate. Dacă în aceste trei zone tot cresc cazurile pe zi vedem 20-30-40 de cazuri şi asta trebuie să fim atenţi pentru că aceste cazuri apar mai repede decât se vindecă cazurile care sunt deja în spitale, în izolare”, a explicat Arafat, la Digi 24.

“La un moment dat, dacă nimeni nu vrea să creadă şi nu vrea să asculte ne rămâne nouă, partea medicală şi partea situaţiilor de urgenţă, o singură soluţie: aşteptăm la spital, ne pregătim, primul venit, primul servit şi să nu uite lumea că vom ajunge la situaţia, nu eu, ci medicii care tratează, cum s-a întâmplat în alte ţări să decidă cine rămâne în viaţă şi cine nu. Sună extrem de cinic, dar este realitatea, asta s-a întâmplat în alte ţări”, a precizat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *