Fiul jurnalistului Florentin Florescu de la Monitorul de Botoşani, Ştefan Florescu, s-a calificat, vineri seară, în următoarea fază a concursului „Românii au talent” organizat de Pro TV. El a impresionat juriul din care fac parte Andra, Andy Moisescu şi Mihai Petre cu un număr de free style cu mingea de fotbal.
Ştefan Florescu a participat, în toamna anului trecut, la preselecţia organizată la Piatra Neamţ, iar înregistrarea cu jongleriile sale a fost difuzată abia vineri seară.
„Eşti unul dintre cele mai mari talente pe care le-am văzut vreodată„, a decretat Andi Moisescu după ce Ştefan şi-a încheiat numarul. Încercând să imite jocul cu mingea al lui Ştefan, Pavel Bartoş a reuşit doar să-şi spargă nasul. „La Cluj şi-a spart capul, la Timişoara şi-a rupt spatele, iar aici şi-a îndoit nasul. Deci e bine!”, a râs Andi Moisescu.
În ultimele două ediţii ale concursului „Românii au talent” s-au calificat pentru etapa următoare patru nume din Botoşani. Este vorba de Cosmin Agache, băietul de 14 ani care face beatbox, Grupul „Voces” din Dorohoi, Ştefan Florescu cu Freestyle Football şi gemenele Ioana si Elena Cristache (15 ani), cu un număr de contorsionism.