Tânărul de 23 de ani care duminică dimineață a accidentat mortal un bărbat din Botoșani aflat pe bicicletă a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Judecătoria Botoșani a emis, luni, un mandat de arestare preventivă pe numele lui Ionuț Stănescu, acuzat de săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.
Stănescu, în vârstă de 23 de ani, din Hârlău, a cerut instanței fie arestul la domiciliu, fie controlul judiciar, însă judecătorii au respins propunerea acestuia.
Vă reamintim că duminică dimineață, în timp ce conducea un Ford pe drumul național DN 28B, pe raza localității Frumușica, Ionuț Stănescu l-a lovit cu mașina pe botoșăneanul de 72 de ani, care a decedat la locul accidentului.
După accident, ieșeanul și-a continuat deplasarea. El a fost găsit la domiciliu câteva ore mai târziu, iar mașina era avariată.
Solutia Judecătoriei Botoșani: Respinge excepţia lipsei de apărare invocată de apărătorul inculpatului. În temeiul art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 2551/P/2020. Respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului Stănescu Ionuţ de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu ori a controlului judiciar. În temeiul art. 202 alin. 1, 3, 4 lit. e) Cod procedură penală, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 233 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Stănescu Ionuţ, cercetat sub aspectul săvârşirii infrac?iunilor de ,,uciderea din culpă”, prev. şi ped. de art. 192 alin. 1 şi 2 din Codul penal şi ,,părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, prev. şi ped. de art. 338 alin. 1 din Codul penal, ambele fapte cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 22 iunie 2020 şi până la data de 21 iulie 2020, inclusiv. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Stănescu Ionuţ. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 22 iunie 2020, ora 16:08. Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 18/2020 22.06.2020