Liderul PNL Botoșani, Costel Șoptică, îl atacă pe social-democratul Marius Budăi, după ce acesta a venit cu critici la adresa președintelui Klaus Ioahannis, dar și a premierului Ludovic Orban.
”Am citit recent un apel al ministrului Budăi către președintele Iohannis, către domnul Orban și domnul Cîțu. În acest apel, domnia sa vorbea despre lipsa bunului simț și a decenței legată de viitorul copiilor noștri, a mediului de afaceri, a părinților și bunicilor noștri care suferă ca urmare a măsurilor guvernamentale. Măsuri închipuite de domnul Budăi cum că ar fi insuficiente.Ma intreb și vă întreb, cum se face că în perioada când era ministru, domnul Budăi nu a avut aceeași viziune, nu a anticipat evoluțiile viitoare ale măsurilor economice populiste și de impact de moment ale Guvernului Dăncilă? Bănuiesc că, în urma unor cercetări sociale, domnul Budăi și-a dat seama că populația este sătulă de atacuri politice inutile, de grandomania așa-ziselor realizări pesediste și de drama județului unde aceiași politiceni social-democrați au condus direct sau indirect mai bine de 25 de ani din cei 30 postdecembriști”, a declarat Șoptică.
Senatorul PNL susține că în cei 25 de ani cât a fost PSD la guvernare, nu a făcut nimic pentru locuitorii județului Botoșani.
”Domnul Budăi uită că decența politică dispare în deciziile administrative ale liderilor județeni botoșăneni din partea acestui partid. Domnul Budăi să nu uite ca acel 1 pe care îl menționează privind decența și caracterul în valoarea unui om politic nu mai există la nivelul Consiliului Județean Botosani, la nivelul multor edili social-democrați, la nivelul parlamentarilor social-democrați. Îmi place că domnul Budăi descoperă filosofia existenței umane, dar ar trebui și el, ca lider al PSD Botoșani să se întrebe: unde e caracterul decizional politic când îți pleacă cei mai mulți dintre tinerii din județ pentru că nu au un loc de muncă decent in județ? Unde este decența politică când infrastructura rutieră a județului este mai rea decât pe timpul lui Ceaușescu? Unde este dragostea față de ținuturile natale când bătrânii sunt singuri deoarece copiii sunt nevoiți să muncească în străinătate pentru că aici politicenii din breasla lui care au condus acest județ cel puțin 25-26 ani nu au făcut nimic pentru locuitorii acestui județ? Și de aici s-a ajuns unde s-a ajuns, inclusiv la nivel național, domnule Budăi!”, a mai spus Șoptică.
Unde eraţi pe timpul lui Ceauşescu tov. Şoptică? Trăiaţi sau studiaţi la Paris, Londra sau Berlin? Decenţa politică presupune şi recunoaşterea unor adevăruri sau măcar să nu minţiţi cu nesimţire. Nu că este meritul vreunui partid politic în exclusivitate dar cred că v-aţi PLIMBAT pe alte drumuri în acea vreme. Să fim totuşi serioşi dacă vrem să fim respectaţi, măcar de cei care au cunoscut şi conosc judeţul Botoşani.