Mitingul organizat vineri după amiază de sindicatele din învăţământ s-a încheiat cu scandările „Vrem salarii!”, „Vrem salarii!”. După două ore de proteste şi o nouă întâlnire cu prefectul Cristian Roman, profesorii au plecat acasă fără a primi vreun răspuns în ceea ce priveşte plata salariilor pe aprilie.
Iată ce au declarat profesorii după întâlnirea cu prefectul:
„Domnul prefect vrea să afle dacă fiecare fiecare şcoală a făcut bugetul corect. Domnul prefect spune că a făcut tot ce stă în putinţa dumnealui. Noi nu ştim dacă minte sau nu. Am văzut câteva adrese. Eu stau şi mă întreb: de ce noi profesorii, până în momentul de faţă, nu ştim dacă bugetele din şcoli au fost făcute corect sau nu? De de de pe data de 9 şi până acum nu am cerut să vedem dacă bugetul a fost corect sau nu? De ce ne aflăm la Prefectură când ar trebui să întrebăm Inspectoratul Şcolar dacă bugetul a fost scris corect către Bucureşti? Cred că problemele sunt mult mai amănunţite şi cred că suntem atât de supăraţi încât ar trebui să stăm strâmb şi să judecăm drept. Poate că trebuie să mergem şi în altă parte să punem întrebări. Din punctul meu de vedere, prefectul este reprezentantul Guvernului în Botoşani, dar noi reprezentăm o clasă socială- învăţământul- şi cred că ar trebui să mergem şi la inspectorat dacă bugetul a fost trimis corect către Bucureşti. Din câte am înţeles, liderii noştri naţionali au făcut o intervenţie la domnul ministru, dar domnul ministru nu se arată la faţă. Poate ar trebui să o întrebăm şi pe doamna Ada Macovei dacă bugetul nostru a fost făcut corect„, a declarat unul dintre profesorii care au participat la discuţiile cu Cristian Roman.
„Astăzi dimineaţă, m-am prezentat la Tribunalul Botoşani şi m-am consultat cu avocatul nostru în legătură cu întârzierea salariilor şi cu dobânzile să vedem cine le plăteşte până la urmă. Deci, sindicatul nostru s-a hotărât să acţioneze în numele salariaţilor membri de sindicat în instanţă pe toţi cei care poartă responsabilitatea întârzierii salariilor şi dobânda şi inflaţia aferentă. Ştiţi ce-a făcut inspectorul general două zile cât stat la Bucureşti? N-a interesat-o de salariile noastre. A stat de vorbă cu domnul ministru al Justiţiei, ca să conceapă acele hârtii, întâmpinări şi să-i determine pe directori să ne acţioneze în instanţă. Demisia de onoare ar trebui să-şi dea această doamnă, care nu ne reprezintă interesele „, a afirmat liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, Maria Ţiprigan.
Liderii Ligii Sindicatelor din Învăţământ şi Sindicatului Învăţământului Preuniversitar au convocat pentru vineri după-amiază şi, respectiv, duminică, la ora 1.00, şedinţele structurile de conducere ale ambelor sindicate, în vederea luării unor decizii cun privire la calendarul protestelor de săptămâna viitoare.