Un bărbat din Botoșani a fost condamnat definitiv după ce și-a înjunghiat fiul vitreg

botosani, stiri, arestat, politieUn bărbat din Botoșani a fost condamnat definitiv după ce și-a înjunghiat fiul vitreg. Este vorba de Florin Ilie Lupu, care va sta după gratii timp de cinci ani, el fiind găsit vinovat în dosar în care a fost acuzat de tentativă de omor.

Sentința a fost dată miercuri de Curtea de Apel Suceava și este definitivă. Magistrații din Suceava au menținut decizia dată în luna mai de Tribunalul Botoșani, respingând contestația agresorului. 

Scandalul a avut loc la începutul acestui an, când fiul femeii a mers să-și viziteze mama din Văculești. Cei doi s-au luat la ceartă, pe fondul consumului de alcool, iar, la un moment dat, Florin Ilie Lupu l-a înjunghiat pe tânăr cu un cuțit în piept, în zona inimii. Victima a fost dusă la spital, unde a primit îngrijirile medicale necesare, aceasta având nevoie de 10-12 zile de îngrijiri medicale, iar agresorul a ajuns pe mâna oamenilor legii. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *