Pe 5 iunie este Ziua Învățătorului, o zi dedicată celor care au un rol esențial în dezvoltarea copiilor. Fie că ne dăm seama sau nu, învătătorul își pune amprenta asupra noastră. Aproape că nu există persoană care să nu își amintească de cel care i-a pus condeiul în mână pentru prima oară.
Cum ar trebui să fie învățătorul perfect? Ne spune chiar învățătoarea Corina Palade: „bine pregătit din punct de vedere psiho-pedagogic, creativ, harnic, cu dragoste de oameni”.
Corina Palade are 49 de ani, iar din 1989 este învăţătoare la Şcoala Gimnazială Nr.11 din Botoşani. A coordonat, până acum, șapte generaţii de elevi pe care îi caracterizează ca fiind „deosebiţi, silitori, inteligenţi”. Este un om blând, calm, iubește muzica, florile și oamenii în general. O simplă discuție cu doamna învățătoare îți dă o stare de liniște, de încredere, dar impune și foarte mult respect. Trăiește simplu, dar decent și frumos, după cum povestesc cei din jurul său.
Corina Palade a învăţat la Şcoala cu clasele I-VIII Liveni, din comuna Manoleasa. Își dorea să devină profesor de matematică, dar tocmai profesoara sa de matematică, Maria Sfeclă, a îndrumat-o spre Liceul Pedagogic.
„Doamna profesor mi-a spus că sunt talentată la mai multe discipline şi ar fi bine să îmbrăţişez profesia de învăţător”, povestește Corina Palade.
Profesia aleasă i s-a potrivit perfect pentru că iubește copiii, îi face plăcere să îi privească cum, sub îndrumarea sa, se transformă în adolescenți desăvârșiți. Susține că această profesie nu poate fi urmată decât dacă iubești oamenii cu toată ființa ta.
„Secretul profesiei de învăţător este să iubeşti oamenii, să-ţi placă să laşi ceva în urma ta, să te preocupe zilnic performanţele fiecărui copil, să fii creativ, să faci mereu ca o lecţie să fie altfel decât cea de dinainte, să fii pozitiv, să-i motivezi pe elevi să înveţe, să-i încurajezi pe elevi şi părinţi. Moto-ul vieţii mele este: Munca unui om nu rămâne nerăsplătită! Dacă înveţi vei reuşi să transformi visele în realitate!”, ne-a spus Corina Palade.
Unii spun că promovează competiţia care, ştim cu toţii, aduce şi emoţii negative. Alţii spun că lucrează prea mult, dar după 31 de ani de practică pedagogică, doamna învățătoare știe care este profilul unui absolvent de ciclu primar, care sunt competenţele care trebuie dezvoltate în ciclul primar şi mai ales ce rol au acestea pentru a parcurge cu succes celelalte trepte de şcolaritate.
Strategia principală este munca bine proiectată, organizată şi valorificată. Apoi motivaţia pentru învăţare realizată prin mijloace diverse care ţin de creativitatea cadrului didactic, de familiile copiilor, de mediul şcolar în care îţi desfăşori activitatea.
„Viaţa m-a făcut să înţeleg că asta e menirea mea”
Păstrează legătura cu elevi din toate generaţiile. Mulți dintre ei sunt tineri care au cariere deosebite și copii la rândul lor.
„Simt că se bucură când îmi scriu sau se întâlnesc cu mine şi cred că anii petrecuţi împreună au fost frumoşi şi cu rost. Aplic la clasă toate regulile şi principiile pe care le-am folosit şi în formarea copiilor mei. Îmi place ca elevii mei să fie harnici, responsabili, inteligenţi, preocupaţi de propria formare”, spune doamna învățătoare.
Orice discuție cu foștii săi elevi o emoționează. Rămâne uimită când vede ce impact a avut asupra lor.
„Primesc de curând un mesaj de la Bogdan, un elev din primele generaţii care acum este actor. Mi-a mărturisit că anii petrecuţi în ciclul primar au fost cei mai frumoşi ani de şcoală pentru el, a scris diverse amintiri pe care eu le uitasem. Îşi amintea modul în care m-am comportat cu el în urmă cu foarte mulţi ani şi m-a emoţionat foarte tare”, ne-a spus doamna învățătoare.
Elevul perfect este un copil sănătos cu dorință de cunoaștere
Corina Palade nu vede eșecul unui copil ca fiind exclusiv din vina acestuia. Susține că întotdeauna există un cumul de factori care ajută la dezvoltare. În opinia sa, „elevul perfect este un copil sănătos cu dorință de cunoaștere”.
„Copiii au fost la fel şi în perioada când Creangă era învăţător sau mai aproape de timpurile noastre…Mediul, societatea promovează şi a promovat de-a lungul timpului alte valori, elevii au fost mereu la fel. Întotdeauna copilul are şi a avut nevoie de îndrumare, atenţie, afecţiune, încurajare, motivaţie, muncă, perseverenţă. Depinde de fiecare cadru didactic, de fiecare familie cum reuşeşte permanent să se adapteze şi să-şi stabilească valorile şi obiectivele ce vizează progresul copilului şi adaptarea lui la societatea în care trăieşte”, ne-a spus Corina Palade.
De învățătoarea sa, Maria Teodorescu, își amintește și acum cu drag. Vorbește despre ea ca fiind un OM inteligent, harnic, disciplinat, perseverent, sincer și echilibrat. La rândul său, Corina Palade a încercat să preia toate aceste însușiri… și a reușit! Stau dovadă rezultatele copiilor, reuşitele lor în timpul şi mai ales după terminarea colaborării cu ea.
„Viaţa m-a făcut să înţeleg că asta e menirea mea”, spune Corina Palade.
Ziua Învățătorului- 5 iunie- coincide cu data de naştere a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern românesc (5 iunie 1779 — 17 septembrie 1823).