Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni au comunicat oficial că perchezițiile de la sediul Primăriei orașului Ștefănești au avut loc într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de deturnare a licitațiilor publice.
„În baza unui denunț formulat de o persoană juridică, în data de 28.10.2019 organele de cercetare penală din cadrul S.I.C.E. – I.P.J. Botoșani au dispus începerea urmăririi penale privind săvârșirea infracțiunii de deturnarea licitațiilor publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 246 din Codul penal. Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni”, se arată într-un comunicat al Parchetului.
Procurorii spun că există suspiciuni că în contextul unei licitații publice organizate în anul 2019 pentru concesionarea parcării din orașul Ștefănești, județul Botoșani, administratorii unor firme participante la licitație s-au înțeles să denatureze prețul de adjudecare și au încercat, prin constrângere, îndepărtarea de la licitație a unei alte firme.
Pe 27 mai .2020, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Săveni a încuviințat efectuarea unei percheziții la sediul Unității Administrativ Teritoriale Orașul Ștefănești, în vederea descoperirii și strângerii probelor, a conservării urmelor infracțiunii și identificării făptuitorilor. Percheziția a fost efectuată miercuri de către organele de cercetare penală din cadrul S.I.C.E. – I.P.J. Botoșani.