Imaginea cu vitrinele unui magazin cu rochii de mireasă din Dublin a devenit virală în mediile online și în presa din Irlanda. Magazinul este deținut de două tinere, originare din nordul Moldovei, care au avut inspirația să pună pe fețele manechinelor măști de protecție asortate cu rochiile, scrie dărăbăneni.ro.
Două fete din Botoșani au avut o idee care le-a făcut celebre în Irlanda. Oana Chițac, originară din Hudești, și Diana Lupașcu din Dorohoi, sunt două tinere care și-au căutat un viitor mai bun în străinătate. Aflate în Irlanda din 2008, cele două s-au gândit să-și deschidă propria afacere și, în februarie 2020, au preluat un magazin cu rochii de mireasă:
„Încă de mici amândouă am fost pasionate/atrase de industria modei. Când s-a ivit oportunitatea să ne conturăm visul, daca pot spune așa, nu am stat prea mult pe gânduri și am pornit la drum cu emoții dar și cu multă încredere. Amândouă am trecut prin experiența de a fi mireasă și ne-am îndrăgostit de această industrie a rochilor de mireasă și de seară” au declarat pentru Darabaneni.ro tinerele.
Pandemia creată de COVID-19 le-a dat puțin afacerea peste cap, dar cu o idee genială acestea au menținut interesul publicului pentru munca lor. Cele două au creat măști din dantelă și le-au pus pe fețele manechinelor din vitrină care erau îmbrăcate în rochii de mireasă. Spun că au fost inspirate de sacrificiul apropiaților care lucrează în sistemul medical din Irlanda în prima linie a luptei împotriva noului coronavirus. Imaginea cu manechine mirese și cu măști din materiale similare cu cele din care erau făcute și rochiile au devenit imediat celebre în capitala Irlandei, mai multe ziare, posturi de radio și televiziune scriind despre ideea celor două tinere.
„Ideea ne-a aparținut, ținând cont că printre noi avem și membri ai familiei care lucrează în linia întâi. Ne-am folosit inspirația în crearea măștilor hand-made folosind accesorii pe care le dețineam în magazin doar pentru vitrina noastră, pe atunci nu am luat în calcul crearea măștilor proprii pentru vânzare. Într-adevăr, crearea acestor măști pentru manechinele vitrinei a atras, nu doar privirile tuturor trecătorilor de pe stradă ci și a jurnaliștilor. Am apărut în toată presa irlandeză, fiind contactate de jurnaliști, am intrat in direct la diferite posturi de radio și la un cunoscut post de televiziune (RTE ONE)” au mai transmis antreprenoarele ziarului online al orașului Darabani.
Într-un interviu acordat cotidianului „Irish Daily Mirror”, cele două tinere au declarat că deși au primit câteva comenzi, pandemia le-a forțat să se oprească. Nu a fost cel mai bun început pentru afacerea lor, pe care au așteptat cu nerăbdare să o deschidă. Ideea de a pune măști pe fața manechinelor a fost, la început, ca o glumă. Ulterior și-au dat seama că pot crea și vinde aceste măști cu design inedit pentru a aduna fonduri necesare spitalelor aflate în linia întâi a luptei cu noul virusul. Mai mult, au început să primească comenzi și pentru măști de protecție care să se asorteze cu rochiile domnișoarelor de onoare. Fratele Oanei lucrează în linia întâi în cadrul spitalului St. Vincent, dar nu numai. Astfel, româncele s-au gândit să vină în ajutorul personalului medical care își riscă viața în lupta cu noua boală.
„Nu avem măști pentru domni, magazinul nostru fiind specific doamnelor si domnișoarelor, dar pe viitor ne putem orienta și spre genul masculin. Angelo Bridal era recunoscut în Dublin dinaintea acestei pandemii, noi punând accent și susținându-i pe toți cei care lucrează în prima linie, oferind respect și suport pentru munca depusă în timpul acestei pandemii si nu numai. Avem membri ai familiei care activează în prima linie, printre aceștia se numără fratele meu, cumnatul și cumnata mea care locuiesc în Irlanda. Vom da curs creării acestor măști care se vor asorta cu rochiile de mireasa și de seară iar veniturile le vom dona”.
Cele două românce român încrezătoare și, în pofida faptului că multe nunți au fost amânate în această perioadă, speră ca lucrările să fie mai bune după ce virusul va fi ținut sub control. Ziarul The Irish Examiner scriind despre ideea celor două românce, întreabă dacă oare aceasta este noua modă pentru 2020? Guvernul irlandez a anunțat că nunțile cu puțini invitați vor fi permise după 20 iulie, prin urmare, este posibil ca aceste măști, făcute din mătase, cu paiete și bijuterii chiar să devină populare, așa cum ne-a mărturisit Oana Chițac: „Momentan nu putem spune că avem mai multe vânzări ținând cont ca magazinul este închis din cauza pandemiei. În prezent lucrăm la confecționarea acestor fashion-măști urmând ca veniturile obținute din aceste vânzări sa fie donate în totalitate lucrătorilor din prima linie. Mesajul nostru a fost perceput cu succes în Irlanda dar se vede și faptul că am creat un trend. Noi nu ne dorim ca miresele să poarte măști în ziua nunții, dar unele doamne ne-au contactat pentru a le folosi în ședința foto pentru nuntă”.
Simpatia de care se bucură acum Oana și a Diana în Irlanda înseamnă un capital serios de imagine și pentru comunitatea românească de acolo. Prietenii și apropiații sunt mândri că ideea a două românce a devenit celebră în insulă: „Este adevărat, avem foarte mulți prieteni dărăbaneni care au fost și clienții noștri. În momentul actual suntem impresionate de situația creată de noi în ideea susținerii lucrătorilor din prima linie, acest lucru fiind accentuat foarte mult și de mass-media. Am primit multe mesaje de încurajare și mulțumire, acest lucru făcându-ne mandre de faptul ca suntem românce și că, în pofida faptului că lucrăm într-o țară străină, suntem apreciate și respectate de semenii noștri”, au conchis pentru Darabaneni.ro, Oana Chițac și Diana Lupașcu, din Dublin.