Dorohoienii și locuitorii din comunele limitrofe nu vor mai putea obține pașapoartele de la punctul de lucru din Dorohoi al Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte.
Instituția prefectului, cea în subordinea căreia funcționează Serviciul de pașapoarte, a decis ca activitatea de la Dorohoi să fie suspendată până pe 1 septembrie, pe fondul epidemiei de coronavirus.
Astfel, toate persoanele din zona Dorohoi vor trebui să ajunsă la Botoșani, acolo unde activitatea Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte se va desfăşura zilnic între orele 8.00 şi 20.00.
Cererile de eliberare a paşapoartelor simple vor putea fi depuse doar în baza programărilor on-line efectuate pe site-ul http://www.epasapoarte.ro, cu excepția unor situaţii deosebite, cum ar fi imposibilitatea efectuării programării sau urgenţele justificate.
Accesul în sediul Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte este permis doar după măsurarea temperaturii, iar fiecare cetăţean, dar şi lucrător al acestei instituţii este obligat să poarte măşti de protecţie.