Angajaţii Conterm şi-au cerut din nou salariile în faţa Primăriei

Protest al angajaţilor de la Conterm
Protest al angajaţilor de la Conterm

12 angajaţi ai societăţii Conterm Construct au ieşit, miercuri dimineaţă, în faţa Primăriei, pentru a cere salariile aferente lunilor mai-decembrie 2010. Oamenii susţin că sunt purtaţi pe drumuri, promiţându-li-se de la o lună la alta că li se vor plăti salariile.

Ei au mers să discute cu primarul Cătălin Flutur, după ce în luna ianuarie au primit promisiunea fermă că drepturile salariale le vor fi achitate integral.

Muncitorii spun că Conterm a beneficiat de o sumă de bani din Fondul de garantare a salariilor, însă aceasta a fost împărţită „după bunul plac” al fostului director Liviu Modan.

„S-au dat bani cum a vrut directorul. Unii aveau de luat 50 de milioane şi au luat doar şase milioane, iar alţii au luat toţi banii. Banii au fost împărţiţi tendenţios”, a spus unul dintre muncitori.

Fostul director al Conterm, Liviu Modan, susţine că stabilirea sumelor plătite din fondul de garantare a salariilor a fost făcută de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în baza unor criterii foarte clare prevăzute de Legea 200 din 2006.

„Din fondul de garantare se plătesc salariile pe ultimele trei luni dinainte de deschiderea procedurii de insolvenţă, care a avut loc pe 28 decembrie, dar niciun muncitor nu poate beneficia de mai mult de trei salarii medii pe economie. Diferenţa de salarii va fi plătită din vânzarea activelor Conterm„, a spus Modan.

Societatea Conterm, al cărei capital social a fost deţinut 100% de Consiliul Local, se află acum în insolvenţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *