Clienţii Nova Apaserv care refuză citirea apometrelor, puşi la plata apei la pauşal

Societatea furnizoare de apă Nova Apaserv SA Botoșani va factura în sistem pauşal consumul de apă al familiillor care refuză citirea apometrelor din interiorul apartamentelor, se arată întru-un comunicat al operatorului de apă. Potrivit Regulamentului Consolidat al serviciilor de alimentare cu apa și de canalizarepopulaţia are obligația ”să permită citirea contorului general dacă acesta este amplasat pe proprietatea lor”.

„În cazul în care nu se va permite accesul pentru această operațiune, se vor aplica prevederile Metodologiei  pentru  defalcarea  și  facturarea cantităților  de  apă  potabilă în  condominii art. 5.2.(4) potrivit cărora utilizatorii vor fi considerați fără contor/ contoare, cantitatea de apă în vederea facturării stabilindu-se pe baza criteriilor în sistem  paușal, până la clarificarea situației”, se arată în comunicat.

Plata în sistem pauşal va fi introdusă şi în cazul lipsei contorului general sau distrugerea voluntară  a acestuia, cât și ruperea sigiliului metrologic sau de montaj.

Începând cu această lună, cantitatea de apă facturată fiecărui proprietar/chiriaș va fi calculată ca sumă între cota parte din consumul comun și cel individual de apă,  cota parte fiind determinată în funcție de numărul de persoane care locuiesc sau își desfașoară activitatea în tronsonul/scara racordată la contorul de branșament.  

Rugăm pe această cale utilizatorii serviciilor noastre să solicite la centrele de încasări încheierea noilor contracte și să actualizeze numărul de persoane din locuință, în vederea stabilirii unui element esențial care va sta la baza defalcării și facturării cantităților de apă potabilă în condominii. După semnarea contractului modificarea numărului de persoane în baza de date se va efectua numai pe baza unui document de confirmare emis de asociaţia de proprietari, sau tabel nominal semnat de 3 – 4 vecini de apartament, acolo unde nu există asociație„, se mai precizează în comunicat.

One thought on “Clienţii Nova Apaserv care refuză citirea apometrelor, puşi la plata apei la pauşal

  1. Pentru a se efectua o comparatie corecta dintre contorul general si contorii din apartament citirea acestora trebuie sa se faca in acelasi timp dupa ce in prealabil apa a fost oprita pe perioada citirii si in plus trebuie facuta si citirea subdiviziunilor.
    Daca citirea nu se efectueaza in acest mod vor aparea tot timpul aceste diferente intre contorul general si cele din apartamente, iar acea plata in plus pentru asa- zisa diferenta de contor este doar o modalitate de a fura clientii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *