FOTO! Polițiștii botoșăneni, verificați, în noaptea de Înviere, dacă sunt la datorie. Secretarul de stat în MAI a verificat și respectarea restricțiilor de circulație

Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Gheorghe Sorescu, a verificat personal, în noaptea de Înviere,  modul în care au fost respectate restricțiile de circulație impuse de ordonanțele militare emise în starea de urgență.

Acesta a controlat inclusiv dacă efectivele M.A.I. au fost prezente în stradă și dacă și-au făcut datoria, așa cum a stabilit conducerea ministerului și în conformitate cu așteptările marii majorități a populației.

”M-am bucurat să constat că angajații M.A.I. erau foarte prezenți peste tot, în municipiul reședință de județ și că și-au asumat misiunea de a fi în slujba cetățenilor. Dar, mai mult, m-au impresionat concetățenii noștri, care au înțeles perfect situația cu care ne confruntăm și s-au comportat extrem de responsabil, drept pentru care nu pot decât să mulțumesc tuturor”, a declarat secretarul de stat la finalul incursiunii nocturne în municipiul Botoșani.

Acesta a făcut un tur care a cuprins marea majoritate a bisericilor, cimitirelor, dar și a zonelor așa zis fierbinți ale municipiului – Centrul Vechi (str. Elena Rareș) și Parcul Tineretului. Acesta nu a mers însoțit de șefii celorlalte structuri ale Ministerului de Interne și nici nu a anunțat dinainte ora la care a mers în control, însă i-a îndemnat anterior pe prefect și șefii de arme din M.A.I. să supravegheze personal, din stradă, modul în care angajații din subordine își îndeplinesc misiunile în aceste zile, accentul fiind pus atât pe respectarea restricțiilor de circulație, cât și pe liniștea și ordinea publică.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *