Managerul Spitalului Județean Botoșani „Mavromati”, Livia Mihalache, a precizat, în cadrul unui interviu, care este circuitul unui suspect de coronavirus care ajunge la unitatea spitalicească.
Mihalache a precizat că numărul suspecților de coronavirus s-a „înmulțit exponențial” în ultima perioadă.
„În general, majoritatea cheamă salvarea sau vin cu autoturismele personale. Vin la compartimentul de Primiri Urgențe, la Unitatea de Primiri Urgențe, unde avem montate în curte niște module în care se face triajul și eventual izolarea pacientului suspect. Acolo se ia hotărârea, dacă este suspect merge și face niște investigații, o radiografie și dacă are și declarativ un context, un contact, vine dintr-o zonă roșie și prezintă o radiografie specifică este trimis la secția de Boli Infecțioase, unde se face un consult și acolo se stabilește dacă rămâne internat sau nu”, a declarat, pentru Bzi, Livia Mihalache.
Potrivit acesteia, validarea unei singure probe durează 8-9 ore.
„Se fac 46 de probe pe zi la un singur aparat, se vor face 96 la astea două, deci dacă avem mai multe probe se lucrează în ziua următoare”, a adăugat Mihalache.