Autoritățile din Botoșani au decis, luni, să transforme Spitalul Municipal din Dorohoi în spital suport pentru tratarea pacienților care au contactat virusul COVID-19. Astfel, persoanele care dobândesc coronavirusul nu vor mai ajunge la Maternitatea din Botoșani, ci vor merge la Dorohoi.
„Astăzi, a avut loc ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, în cadrul căreia, având în vedere evoluția situației epidemiologice și evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada următoare, care indică o creștere a numărului de persoane cu coronavirusul SARS-CoV-2, s-a stabilit ca Spitalul Municipal Dorohoi să înlocuiască Secția de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului de Urgență Mavromati Botoșani, iar în urma analizării spitalelor din județul Botoșani, s-a stabilit Spitalul de Recuperare “Sfântul Gheorghe” Botoșani și Spitalul de Pneumoftiziologie ca unități sanitare de nivel doi. Totodată, s-a stabilit repartizarea temporară a două corturi necesare pentru triajul epidemiologic al pacienților dializați și personalului medical și nemedical din cadrul Centrelor de dializă AVITUM Botoșani și Dorohoi”, se precizează într-un comunicat al Prefecturii.
Decizia a fost luată de autorități după un set de proteste ale cadrelor medicale de la Secția de obstetrică și ginecologie, care s-au opus măsurii de transformare a Maternității în spital COVID.
Nemulțumirile medicilor de la Maternitate au ajuns la Ministerul Sănătății: Relocarea Maternității la Spitalul Județean și Dorohoi, chiar și după dezinfecție, ar însemna episodul 2 al coșmarului Suceava
Semnez