Numărul persoanelor izolate la domiciliu a înregistrat, luni și marți, o ușoară scădere în județul Botoșani.
Potrivit Centrului Județean de Comunicare Botoșani, luni erau în izolare la domiciliu 2.434 persoane, față de 2.476 câte erau duminică, iar marți doar 2064 de persoane.
În schimb, a crescut numărul persoanelor în carantină de la 179 câte erau raportate duminică, la 197 de persoane luni și 217 marți. Pentru acestea se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19.
Începând cu data de 30 martie a.c., persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal conform legii. Totodată, persoanele care nu respectă condițiile izolării și sunt identificate în afara spațiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor fi sancționate contravențional, dacă fapta nu constituie infracțiune, se arată în comunicarea CJCB.