Reprezentanții Centrului Județean de Comunicare Botoșani despre transformarea maternității în spital COVID: Hotărârea luată nu lasă în stradă femeile însărcinate și copiii nou-născuți

În contextul pandemiei declarate la nivel mondial și a situațiilor cu care se confruntă statele europene în gestionarea pacienților Covid-19, Grupul de Suport Tehnic la Epidemii din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani a stabilit Secția Obstetrică-Ginecologie (OG) a Spitalului Județean Mavromati ca unitate care să trateze bolnavii cu Covid-19.

După consultări și analize cu specialiștii în domeniu, această hotărâre a avut ca fundament existența unei infrastructuri care să asigure servicii medicale de înaltă performanță pacienților cu comorbidități infectați cu Covid-19 și anume: – compartiment ATI – 13 paturi, bloc operator, prize de oxigen și aer comprimat, laborator radiologie, laborator analize medicale.
Toată această infrastructură este necesară pentru salvarea pacienților critici.
Decizia a fost luată pentru a asigura: protecția personalului medical, care va ști de la început că vor avea pacienți suspecți/ confirmați
cu Covid-19 și astfel vor putea fi protejați cu echipament corespunzătorși  salvarea cât mai multor semeni de-ai noștri care ne pot fi rude sau prieteni apropiați.

Situația actuală nu ne permite să conservăm clădiri pe baza emoției cadrelor medicale care lucrează în ele ci să luăm decizii care să asigure servicii medicale complexe pacienților aflați în dificultate. Hotărârea luată nu lasă în stradă femeile însărcinate și copiii nou-născuți deoarece pentru aceștia s-au identificat soluții care să asigure spații medicale de același nivel cu cele pe care le oferă Secția OG. Reacția personalului medical din cadrul Secției OG poate fi justificată dintr-un singur punct de vedere, și anume acela că nu a fost suficient informat unde vor fi relocate serviciile prestate acolo, dar trebuie să înțeleagă că menirea lui este de a salva vieți și nu de a proteja clădirile unde își desfășoară activitatea. Pacienții cu Covid-19 nu-i selectăm și pot fi oricând persoane apropiate”, se precizează într-un comunicat al Centrului Județean de Comunicare Botoșani.


La nivelul județului Botoșani nu au putut fi identificate alte unități sanitare care să întrunească condițiile prezentate anterior, singurul care ar fi îndeplinit aceste criterii fiind sediul central al Spitalului Județean Mavromati Botoșani din strada Marchian.

În județul Botoșani trebuie asigurată asistență medicală de specialitate și celorlalte persoane aflate în nevoi speciale și nu să stăm la decizia unor unități medicale din alte județe pentru a primi pacienții critici. Dragi botoșăneni, vă invităm la calm și vă rugăm ca, în perioada următoare, să dăm dovadă de empatie și solidaritate cu cadrele medicale care se află în prima linie a luptei cu infecția cu Covid-19 și a celor de lângă noi care au nevoie de servicii medicale specifice, se mai arată în comunicatul Centrului Județean de Comunicare Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *