Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a emis o ordonanță militară prin care limitează deplasările. Cetățenii vor fi nevoiți să completeze declarații pe proprie răspundere atunci când se pornesc la drum pe timpul nopții. Persoanele care nu-și pot executa munca de acasă pe timpul nopții vor trebui să aibă asupra lor o adeverință de la serviciu.
MODEL Declaratie pe proprie raspundere OM2.pdf
„Precizăm faptul că declarația pe propria răspundere poate fi completată integral olograf („de mână”), cu preluarea tuturor elementelor prevăzute în modelul declarației pus la dispoziție. Declarația pe proprie răspundere completată se va afla în posesia persoanei care efectuează deplasarea, împreună cu documentul de identitate, și va fi pusă la dispoziția reprezentanților Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale la momentul legitimării persoanei. Reprezentanții Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale pot efectua fotografirea documentelor (declarație pe proprie răspundere și act de identitate) la momentul legitimării persoanei. Menționăm faptul că, potrivit Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020 obligația completării declarației pe proprie răspundere se instituie începând cu ora 22.00 a zilei de 23 martie a.c. Modelul de declarație poate fi descărcat de pe site-ul web al Guvernului României, Ministerului Afacerilor Interne, precum și de pe site-urile celorlalte instituții cu atribuții în domeniu”, precizează o informare a Grupului de Comunicare Strategică.